Între “visez să joc la Barcelona” şi “sînt pregătit să joc contra Barcelonei şi să cîştig” e diferenţa dintre vis şi realitate în fotbalul adevărat

“Visez să joc la Barcelona. Aş da orice ca visul să devină realitate”. Aşa spunea Luka Modrici, în ianuarie lui 2008. Juca la Dinamo Zagreb, cariera sa era într-o efervescenţă ce anunţa progresul ulterior, iar el tocmai se întorsese dintr-o vacanţă petrecută în Barcelona. Era destul de puţin cunoscut aşa că a avut timp să viziteze în linişte oraşul, stadionul, muzeul, ca orice turist. Greu de spus ce l-a determinat să facă declaraţia de mai sus. Poate oraşul în sine, poate stadionul în sine, poate chiar echipa în sine, deşi traversa o perioadă de turbulenţe, erau săptămînile de agonie ale trupei lui Rijkaard şi Ronaldinho. Ori poate acea asemănare cu Johan Cruyff, fizică în primul rînd, care-l făcuse să poarte la Zagreb tricoul cu numărul 14.

Barcelona nu l-a luat atunci. Cu oferta de la Tottenham pe masă, Luka a aşteptat un mesaj dinspre Catalunya. Care n-a venit, poate şi pentru că Barcelona sau Real Madrid cumpără, în ziua de azi, foarte greu fotbalişti direct din zona de est ori balcanică a Europei. Chestiune de marketing, de imagine, asta apropo şi de interesul Madridului faţă de Chiricheş. Cînd a semnat pentru Tottenham, a declarat: “A fost o ofertă de nerefuzat. Am aşteptat cît am putut un semn de la Barcelona, dar sînt profesionist şi trebuie să mă gîndesc la viitor”.

Viitorul l-a dus, 4 ani mai tîrziu, la Real Madrid. La noi, declaraţia de dragoste faţă de rivali ar fi fost speculată la maximum. La ei a fost amintită, în treacăt. Şi asta pentru că trecutul trebuie să rămînă acolo unde e, în trecut. Important e prezentul, cel mai important e viitorul. Nimeni la Madrid nu-şi face probleme că Modrici a fost, cîndva, fan al Barcelonei. Nimeni nu i-a cerut să jure pe steag că-şi va da viaţa pentr