Victorie! Victorie! – strigă la poartă, cu un picior înlocuit de un ţăruş de lemn, soldatul care tocmai venise de pe front. Victorie, unde eşti muiere, că noi tocmai pierdurăm războiul. Citesc, aici sub soarele mediteranean, în dauna angajamentului asumat, câteva informaţii şi comentarii despre cea mai mizeră victorie obţinută de Traian Băsescu împotriva poporului din care pretinde că face parte. Victoria unui individ înfrânt de micimea lui sufletească şi sluţenia lui congenitală de caracter care nu poate fi reparată de nimeni şi nimic. Urât de moarte de majoritatea populaţiei unei ţări vândute, sărăcite, îndatorate şi acum, scuipate în ochi, Băsescu s-a întors, înţeleg, la Cotroceni. Ce să facă acolo? Să conducă România? Cum şi spre ce fiindcă sunt dovezi că toate gesturile lui au fost de trădare şi de vânzare de ţară? Ce să mai vândă şi ce să mai trădeze? Ultima vânzare a fost a voinţei poporului de a-şi recupera demnitatea. A dat-o pe nimic, fiindcă un nimic găunos şi scârbavnic înseamnă revenirea lui în Deal.
Înţeleg că Parlamentul a fost pus cu botul pe labe de străinătate, iar Antonescu şi Ponta, speriaţi de moarte de americani, au dat un pas înapoi. Care americani, vezi Doamne, sunt la mâna Monicăi Macovei, ca şi Uniunea Europeană, pregătită să ne dea afară dacă-l înţărcăm de la whiskyul prezidenţial pe turbat. Măi, să fie! Această scorneală a serviciilor şi a găştii băsiste egalează şi depăşeşte chiar şmecheriile de până acum cu care Băsescu a întors pe dos adevărul votului şi a stâlcit glasul urnelor. E plânsul la boala incurabilă a lui Stolojan, care mai avea de trăit câteva săptămâni, e lovitura parlamentară de stat, e... Băsescu s-a dat scăpat cu americanii împotriva poporului român, dar americanii, cu mici excepţii, habar n-au că ne-au învins.
Victoria lui Băsescu aţi zis? Şi Ceauşescu auzea, până a murit, cum îl aclamă poporul. Nu Băsescule,