Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Strada Nicolae Bălcescu intră în asfaltare săptămâna viitoare

Publicat in Monitorul de Suceava, miercuri 29 august 2012 ·

Traficul rutier din centrul Sucevei va fi afectat săptămâna viitoare de turnarea stratului final de asfalt atât pe bulevardul principal, cât şi pe una dintre cele mai circulate străzi din zonă, Nicolae Bălcescu.

Acest lucru se va întâmpla ca urmare a necesităţii sincronizării celor două lucrări – cea de modernizare a principalei artere de circulaţie a Sucevei cu modernizarea zonei centrale, unde au fost amenajate primele parcări subterane.

La comandamentul de ieri dimineaţă, constructorii parcărilor subterane au anunţat că se pregătesc de turnarea stratului de uzură pe strada Nicolae Bălcescu, dar că nu pot începe decât atunci când se apropie cu lucrările şi cei care vor pune ultimul strat de asfalt pe bulevardul Ana Ipătescu.

Motivul îl reprezintă necesitatea ca îmbinarea stratului final de asfalt la intersecţia străzii Nicolae Bălcescu cu Ana Ipătescu, adică zona de intrare în parcajul nr. 1, să fie făcută pe cât posibil în aceeaşi zi, pentru a nu exista diferenţe de nivel, iar îmbinarea să fie de calitate.

Acest lucru a fost solicitat şi de primarul Ion Lungu, care verifică săptămânal stadiul lucrărilor la parcările subterane, prin vizite neanunţate pe şantier.

Cele două parcări subterane din centrul Sucevei vor fi date în folosinţă pe 1 Decembrie, de Ziua Naţională a României.

Traficul rutier din centrul Sucevei va fi afectat săptămâna viitoare de turnarea stratului final de asfalt atât pe bulevardul principal, cât şi pe una dintre cele mai circulate străzi din zonă, Nicolae Bălcescu.

Acest lucru se va întâmpla ca urmare a necesităţii sincronizării celor două lucrări – cea de modernizare a principalei artere de circulaţie a Sucevei cu modernizarea zonei centrale, unde au fost amenajate primele parcări subterane.

La comandamentul de ieri dimineaţă, constructorii parcărilor subterane au anunţat că se pregăt

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum o ora
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Guvernul trimite în Parlament proiectul Legii Austerității

Mediafax acum 17 minute
„Proiectul de lege reglementează unele măsuri fiscal-bugetare pentru stabilizarea finanțelor publice, prin limitarea cheltuielilor permanente, pe de o parte, și, pe de altă parte, prin creșterea veniturilor, astfel încât să se poată susține, din fon

Sorin Lucaci ar fi fost demis din funcția de director interimar la Apele Române în urma unui control la Praid

Ziua Constanta acum o ora
Sorin Lucaci, director interimar la Apele Române, a fost demis, vineri, în urma unui control nefinalizat al corpului premierului la Praid. Demiterea din funcție a fost semnată de ministrul Mediului, Diana Buzoianu, scrie Gândul.ro. Demiterea a avut

Atenţionare de călătorie în Ungaria! Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj

Ziua Constanta acum o ora
Atenţionare de călătorie în Ungaria, emisă de MAE. Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t) Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în U

Guvernul Bolojan se întâlnește astăzi pentru primul pachet de „măsuri fiscal-bugetare”

HotNews acum 10 ore
Guvernul Ilie Bolojan se va reuni vineri în ședință pentru a discuta „măsuri fiscal-bugetare”, reuniunea venind după ce premierul a spus joi că reducerea deficitului bugetar excesiv se va face prin trei pachete de măsuri care vor fi adoptate succesi

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 3 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Un profesor a fost arestat preventiv, după ce a agresat sexual două eleve. Abuzurile au avut loc în timpul orelor de meditații

Adevarul acum 31 minute
Un bărbat de 63 de ani, din Cluj-Napoca, profesor de matematică, a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală. El este acuzat că a abuzat două eleve de 14 și 15 ani în timpul orelor de meditații.

UPDATE. Știri Constanța O mașină și o căruță implicate într-un accident tragic în Lipnița. O feță de 11 ani a murit

Ziua Constanta acum 11 minute
Astăzi, 4 iulie 2025 Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Constanța a fost sesizat, prin apel la numărul 112, despre producerea unui accident rutier în localitatea Lipnița, județul Constanța Potrivit reprezentanților SAJ Constanța, în accidentul ru

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 38 minute
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

UPDATE - Cluj: Tânăr de 18 ani, cercetat pentru tâlhărie, evadat de sub escorta Poliţiei/ A fost găsit în Turda

News.ro acum 47 minute
Un tânăr în vârstă de 18 ani, inculpat pentru tâlhărie, a evadat, vineri după-amiază, de sub escorta Poliţiei, în timp ce era dus la Judecătoria Turda. Reprezentanţi ai mai multor structuri din cadrul Ministerului de Interne au participat la căutări

Vremea

București
acum

36°
vin.

19°/36°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

23°/38°
Iasi
acum

33°
vin.

19°/34°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/35°
lun.

19°/39°
Constanta
acum

32°
vin.

18°/33°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

35°
vin.

17°/35°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/33°
lun.

18°/35°
Timisoara
acum

38°
vin.

17°/38°
sâm.

13°/34°
dum.

20°/40°
lun.

20°/36°