Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Contextul regional depreciază leul

Publicat in Impact in Gorj, joi 30 august 2012 ·

Creşterea aversiunii faţă de risc, provocată de cererea de ajutor financiar, în valoarea de 5 miliarde de euro, făcută guvernului de la Madrid de regiunea Catalonia, cât şi estimările negative făcute de autorităţile de la Tokio în privinţa economiei Japoniei, şi-au pus amprenta asupra evoluţiei leului. După cinci şedinţe consecutive de apreciere, în care euro a scăzut marţi la minimul ultimelor opt săptămâni, de 4,4571, ieri cursul a crescut la 4,4665 lei. Piaţa s-a deschis în jurul pragului de 4,45 lei, după care presiunea pe cumpărare de valută a urcat cotaţiile spre 4,47, nivel care a fost depăşit după anunţarea cursului de BNR, la ora 14:00 ele fiind de 4,4750 – 4,4780 lei. Dolarul american a crescut de la 3,5515 la 3,5573 lei iar francul elveţian de la 3,7113 la 3,7194 lei. În piaţa la termen de la Sibiu, deprecierea leului s-a reflectat în creşterea preţului futures al euro pe septembrie la 4,48 lei. Monedele din regiune înregistrau, de asemenea, pierderi în faţa euro. Cea mai mare depreciere o înregistra moneda poloneză care scădea ieri la 4,106 – 4,164 zloţi, nivel care nu a mai fost atins de la finalul lunii trecute. Moneda maghiară era mai stabilă, ea fluctuând între 281,3 şi 283,9 forinţi. Perechea euro/dolar era stabilă, ea tranzacţionându-se între 1,2533 şi 1,2573 dolari, investitorii aşteptând publicarea „Cărţii Bej” a Rezervei Federale americane cât şi estimări referitoare la creşterea economiei SUA. Pe de altă parte, pieţele sunt tot mai convinse că BCE va interveni pe piaţa obligatară pentru a sprijini statele care se confruntă cu scumpirea împrumuturilor, după ce Mario Draghi, preşedintele instituţiei, a declarat într-un interviu acordat publicaţiei germane „Die Zeit” că politica monetară „necesită măsuri excepţionale”. Programul BCE a trezit, însă, puternice critici din partea Băncii centrale a Germaniei, Bundesbank. La Sibiu, euro se tranzacţ

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR solicită convocarea de urgenţă a Parlamentului în sesiune extraordinară, pentru a începe procedura de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis: Este un pas crucial pentru restabilirea democraţiei şi a pune capăt actualei crize politice

News.ro acum 29 minute
Alianţa pentru Unirea Românilor a depus marţi o solicitare pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie 2025, arătând că scopul acestei solicitări este acela de a cere socoteală unui guvern care s-a dovedit

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum 25 minute
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

Trump urmează să participe online la Forumul Economic Mondial de la Davos, iar Zelenski în persoană. Ruşii nu au voie la WEF de trei ani

News.ro acum 50 minute
Donald Trump urmează să participe - prin intervenţie video -, la trei zile după învestire, săptămâna viitoare, la 23 ianuarie, la cea de-a 55-a ediţie a Forumului Economic Mondial (WEF) la Davos, în Elveţia, unde preşedintele ucrainean Volodimir Zel

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 3 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 3 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Incendiu la Centrala Cernavodă. În ce situație sunt cele două reactoare nucleare

Ziare.com acum 3 ore
Autorităţile anunţă, marţi, 14 ianuarie, că iese fum de la etajul 1 al unei clădiri administrative din cadrul Centralei nuclearelectrice Cernavodă. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă precizează, însă, că securitatea celor două reactoar

Sebastian Burduja, despre schema de compensare şi plafonare în energie: Lucrăm pe mai multe scenarii. Un scenariu este continuarea schemei, aşa cum este ea astăzi, pentru o perioadă limitată de 3-6 luni, în funcţie de situaţia regională

News.ro acum 50 minute
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat marţi, despre schema de compensare şi plafonare în energie că se lucrează pe mai multe scenarii iar un astfel de scenariu este continuarea schemei, aşa cum este ea astăzi, pentru o perioadă limitată

Maia Sandu acuză Kremlinul pentru provocarea intenţionată a crizei energetice din Transnistria: „Scopul este clar: escaladarea situaţiei”

HotNews acum 41 minute
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, care a convocat marţi Consiliul Suprem de Securitate al ţării, a acuzat Kremlinul şi compania Gazprom pe care o controlează de provocarea intenţionată a crizei energetice din Transnistria, potrivit News.ro.

România participă din 2025 cu militari la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO: Am trimis în Slovacia sisteme moderne cu rachete antitanc

HotNews acum 2 ore
România și-a extins prezența începând cu luna ianuarie a anului 2025, cu efective și tehnică militară la încă două grupuri de luptă ale NATO care funcționează în țările aliate de pe Flancul Estic, anunță MApN. Armata română a trimis un detașament an

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 6 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-5°/-0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°