Din 2003 şi pînă azi s-au disputat 99 de partide în Europa, ceea ce înseamnă că actualul patron reprezintă 40 la sută din toată istoria clubului în întrecerea intercluburi continentală
Astăzi e o zi plină de istorie pentru Steaua. Poate reuşi a 9-a calificare consecutivă în grupele unei competiţii europene, venind din preliminarii, lucru fără precedent pentru nici o altă formaţie de club din Europa. În plus, sărbătoreşte o cifră rotundă de partide în cupele europene cu Becali patron.
Peste 10 meciuri pe sezon
Returul cu Ekranas este chiar al 100-lea joc disputat în întrecerile intercluburi de Steaua de cînd Gigi a preluat echipa, în ianuarie 2003. Cum de atunci au trecut 9 ani, rezultă o medie de peste 10 meciuri europene pe sezon, în nici unul dintre anii precedenţi, cu Becali patron, Steaua nefiind pe dinafara cupelor europene.
Debutul lui Gigi în Europa a fost în urmă cu fix 9 ani, la jumătatea lui august 2003, cînd Steaua juca tur preliminar în Cupa UEFA. Într-o deplasare în Belarus, s-a scos un 1-1 pe terenul celor de la Neman Grodno, cu Piţurcă antrenor, iar printre jucători Aliuţă, Răchită, Curt, Falemi şi Neşu.
De atunci au urmat alte 98 de partide. Cele 100 de confruntări reprezintă fix 40 la sută din totalul meciurilor disputate de Steaua în cupele europene în toată existenţa sa, pentru că returul cu Ekranas e cel cu numărul 253 all-time.
Patru absenţe în ultimii 30 de ani
În ultimele 3 decenii, adică în perioada 1982-2012, Steaua a absentat de la startul cupelor europene doar în 4 sezoane. Chiar în primele două de atunci, 1982-1983 şi 1983-1984, apoi s-au bifat 16 prezenţe consecutive, după care în 2000-2001 şi 2002-2003 s-a ratat din nou o poziţie în Liga 1 care să îi permită accesul în Europa.
Cum arăta Steaua la primul "european" cu Becali patron
Neman Grodn