Poliţia Oraşului Bumbeşti-Jiu a fost sesizată prin 112, de către un participant la traficul rutier despre faptul că pe DN 66, în zona Castrului Roman, s-a produs un accident de circulaţie soldat cu victime. Din primele cercetări efectuate la faţa locului de către poliţiştii rutieri s-a stabilit că P.M.O., de 24 ani, din oraşul Bumbeşti-Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe DN 66, din direcţia Târgu-Jiu – Bumbeşti-Jiu, în afara localităţii Bumbeşti-Jiu, la Km 89+250, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra volanului şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile în partea dreaptă a direcţiei de deplasare. Urmare a accidentului, conducătorul auto şi un tânăr de 25 ani, din aceeaşi localitate, pasager pe scaunul din dreapta faţă, au suferit leziuni corporale fiind transportaţi la spital pentru investigaţii şi acordare de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Poliţiştii rutieri continuă cercetările pentru a lămuri cu exactitate cauzele şi împrejurările în care s-a produs accidentul de circulaţie, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Pentru evitarea implicării în accidente grave pe drumurile publice, conducătorii auto sunt sfătuiţi să adopte o manieră prudentă la volan, să nu se hazardeze în efectuarea unor manevre riscante şi să circule cu viteză moderată, adaptată condiţiilor din trafic.
Poliţia Oraşului Bumbeşti-Jiu a fost sesizată prin 112, de către un participant la traficul rutier despre faptul că pe DN 66, în zona Castrului Roman, s-a produs un accident de circulaţie soldat cu victime. Din primele cercetări efectuate la faţa locului de către poliţiştii rutieri s-a stabilit că P.M.O., de 24 ani, din oraşul Bumbeşti-Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe DN 66, din direcţia Târgu-J