Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CGMB: Oprescu vrea să transforme centrul Capitalei în zonă semipietonală și să pună o taxă de 21 de euro pe viitoarea autostradă suspendată

Publicat in Adevarul, joi 30 august 2012 · ·

Cel mai ambițios proiect al lui Sorin Oprescu, autostrada suspendată, promisă încă din campania electorală de acum patru ani, are de această dată cele mai multe șanse sa fie aprobată de către consilieri municipalității.

Contestat de nenumărate ori, proiectul gigant al lui Oprescu își mai încearcă norocul încă o dată. Pentru prima oară, majoritatea consilierilor sunt de partea edilului, iar inițiativa ar putea primi avizul pozitiv din partea Consiliului General al Municipiului București.

Cei 13 kilometri de autostradă urbană ar costa 1,34 de miliarde de euro. În viziunea primarului general, autostrada ar putea fi realizată printr-un parteneriat public-privat. Edilul a afirmat că „autostrada nu va fi un efort financiar pe umerii bucureștenilor și nici pe seama bugetului local. Va fi un parteneriat public-privat. Nu e obligatoriu să faci întâi autostradă. Sunt arii de servicii, astfel încât cel care investește să-și recupereze banii".

Oprescu a subliniat că, până în acest moment, și-au manifestat interesul pentru construirea autostrăzii suspendate investitori privați ruși, americani, chinezi și coreeni. Banii ar putea fi recuperați, conform proiectului, prin aplicarea unei taxe anuale în valoare de 21 de euro, plătita de cei care ar folosi autostrada.

Pe ordinea de zi mai figurează și proiectul referitor la împrumutul de 800 de milioane de euro. Cea mai mare parte din acesta ar urma să acopere refinanțarea creditului în valoare de 500 de milioane de euro, cu data scadentă în 2015. Restul banilor ar urma să fie directionați către alte investiții aflate înca sub semnul întrebării.

Un alt punct fierbuinte al discuțiilor de astăzi îl reprezintă Planul Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU). Acest proiect curajos ar urma să modifice integral centrul Capitalei. Inițiativa presupune transformarea întregii zone ultracentrale într-un spațiu semipietona

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum o ora
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Curtea de Apel din Paris se pronunţă miercuri cu privire la mandatul de arestare ce îl vizează pe Prinţul Paul al României

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Curtea de Apel din Paris se pronunţă miercuri asupra unui nou mandat de arestare emis de Bucureşti pe numele Prinţului Paul de România pentru executarea unei pedepse cu închisoarea pentru trafic de i

ACCIDENT grav pe șoseaua de centură a Capitalei. Șoferul uneia dintre mașinile implicate a murit

Gandul acum o ora
Accident grav pe șoseaua de centură a Capitalei. O persoană și-a pierdut viața, în urma unui accident între un autoturism și un camion. Accidentul s-a produs marți dimineață, pe șoseaua de centură a Capitalei, în zona localității Mogoșoaia, din jude

Angajații de la Casele de Pensii și MIPE protestează în fața instituțiilor, nemulțumiți de tăierea veniturilor

HotNews acum 3 ore
O nouă zi de proteste în sectorul bugetar. Salariații de la Casele de Pensii din țară reclamă condițiile grele de lucru și tăierea sporurilor. Și angajații din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene vor organiza o manifestație în fața inst

Definitivat 2025 Peste 9.500 de candidați susțin proba scrisă azi

Ziua Constanta acum 4 ore
Marți, 8 iulie 2025, va avea loc proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2025). Potrivit Ministerului Educației, la această probă, care se va desfășura în 42 de centre de examen (câte unul în fiecare j

ANM: Până în august vor fi temperaturi ridicate și precipitații puține în România

Mediafax acum 3 ore
Potrivit ANM, în săptămâna 7-14 iulie valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile sudice și estice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale. Regimul pluviometric va fi excedentar în

Cine îți achită daunele produse de un copac căzut pe mașină. Caz relevant în Iași

Gandul acum o ora
Un incident petrecut în urmă cu doi ani în Iași a dus recent la o decizie judecătorească prin care Primăria este obligată să despăgubească un șofer pentru daunele suferite de autoturismul său. Mașina a fost avariată de un copac prăbușit în urma unei

Trump, nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace de Netanyahu. Ce spune despre un armistițiu în Fâșia Gaza

HotNews acum 3 ore
Președintele american Donald Trump s-a declarat luni, în cursul unui dineu la Casa Albă în prezența premierului israelian Benjamin Netanyahu, convins că mișcarea islamistă Hamas este pregătită să accepte un armistițiu în Fâșia Gaza, comentează AFP.

Nicușor Dan se va întâlni cu noi ambasadori care își vor prezenta scrisorile de acreditare

Mediafax acum 4 ore
Potrivit Administrației Prezidențiale, astăzi, 8 iulie, președintele Nicușor Dan va primi mai mulți ambasadori la Palatul Cotroceni, unde aceștia își vor prezenta scrisorile de acreditare. Întâlnirea va avea loc începând cu ora 15.00, a menționat Ad

Incendiu provocat din neglijență într-o gospodărie din Tupilați. O femeie a ajuns la spital

Ceahlaul acum o ora
Un incendiu a izbucnit luni seară, în data de 7 iulie, într-o gospodărie din comuna Tupilați. Flăcările au fost semnalate în jurul orei 20:53, pe strada Boului, iar intervenția pompierilor a prevenit extinderea focului la întreaga locuință și la o a

Vremea

București
acum

31°
mar.

21°/37°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

29°
mar.

23°/39°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

22°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

30°
mar.

17°/34°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

32°
mar.

12°/32°
mie.

13°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°