Accesul rutier pe podul dinspre Hotel „Cetate” spre Universitatea „1 Decembrie 1918” nu va fi deschis la 1 septembrie, așa cum au anunțat reprezentanții administrației locale, la începutul lunii august. Cu toate că vremea nu a pus probleme muncitorilor, se pare că aceștia nu au reușit să se încadreze în acest prim termen, estimat de Primărie. Stadiul lucrărilor a depășit 90%, însă autoritățile au amânat deschiderea accesului pe pod cu încă 2 săptămâni.
După mai bine de un an în care strada care leagă Hotel „Cetate” de catedrala ortodoxă a fost închisă, din cauza lucrărilor de reabilitare, iar cei care au dorit să se deplaseze pe această direcție au fost nevoiți să parcurgă ruta ocolitoare, situația nu se va schimba în următoarele două săptămâni. Noul termen aproximativ oferit de reprezentanții Primăriei pentru redeschiderea accesului rutier este mijlocul lunii septembrie.
Dacă, în urmă cu 3 săptămâni, muncitorii începeau să paveze strada cu piatră cubică, în acest moment se lucrează la pavarea trotuarelor și la borduri. Construcția intrării în șanțurile Cetății a fost finalizată, însă mai trebuie terminată partea dinspre șanțul de nord.
Autoritățile urmează să stabilească dacă, din momentul în care va fi redeschis accesul rutier pe pod, circulația va fi redată tuturor vehiculelor sau doar riveranilor.
FOTO: Cosmin NISTOR
URL scurt: http://alba24.ro/?p=118502
Accesul rutier pe podul dinspre Hotel „Cetate” spre Universitatea „1 Decembrie 1918” nu va fi deschis la 1 septembrie, așa cum au anunțat reprezentanții administrației locale, la începutul lunii august. Cu toate că vremea nu a pus probleme muncitorilor, se pare că aceștia nu au reușit să se încadreze în acest prim termen, estimat de Primărie. Stadiul lucrărilor a depășit 90%, însă autoritățile au amânat deschiderea accesului pe pod cu încă 2 săptămâni.
După mai bine de un a