Președintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, este cel care a lansat ideea suspendării lui Traian Băsescu şi în luna iulie. Acum el afirmă că operaţiunea ar putea fi repetată fără probleme, fapt controversat în rândul cititorilor noştri. Ce părere aveţi despre acest scenariu?
Articolul 95 din Constituţie permite declanşarea unei noi proceduri de suspendare fără nicio problemă, a precizat Dan Voiculescu. „Românii doresc demiterea lui Traian Băsescu”, a spus el. Dacă se va mai iniţia o asemenea procedură, recomandarea sa este pentru începutul lunii noiembrie, cel târziu. Motivul invocat este acela că referendumul de demitere ar putea fi organizat simultan cu alegerile parlamentare, „din respect pentru cetăţeni şi din raţiuni economice''. Dan Voiculescu nu este îngrijorat de reacţii internaţionale la încă un referendum, declarând că niciun lider democratic nu ăşi va permite să critice un demers absolut constituţional.
Dan Voiculescu: O noua suspendare a președintelui Băsescu - posibilă și legitimă. Cel mai bun moment, sfârșitul lui octombrie, începutul lui noiembrie
Mai mult, în opinia lui sa, preşedintele a fost deja demis, după rezultatele voturilor exprimate la referendum „în România reală, nu în cea fictivă, unde 8,4 milioane de voturi reprezintă aproximativ 60% din total”, a adăugat Voiculescu.
Acesta este categoric în privinţa rezultatului ultimului referendum: „Întoarcerea episodică a lui Traian Băsescu la Cotroceni reprezintă o anomalie, un eşec al democraţiei”.
Şi vicepreşedintele PNL, Relu Fenechiu, consideră că este necesară o nouă suspendare a preşedintelui Traian Băsescu.
Dezbaterea „Adevărul”
Iată ce mesaj îi transmite un cititor revoltat lui Dan Voiculescu, în legătură cu aceste declaraţii, pe www.adevarul.ro: „Domnule Motan, Ce ar fi dacă v-aţi ocupa de guvernare şi nu de puciuri. Oricum, eşti u