Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Remus Moţoc, noul şef al Direcţiei Veterinare: "Vreau să ridic statutul medicului veterinar în societate!" (FOTO)

Publicat in Bihoreanul, joi 30 august 2012 ·

Prefectul de Bihor, Claudiu Pop, l-a investit joi în funcţie pe noul şef al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bihor. Medicul veterinar Remus Ovidiu Moţoc a fost numit la interimatul instituţiei prin ordinul şefului Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi va fi definitivat pe post în urma unui examen.

După ce a dat citire ordinului şefului ANSVSA, prefectul Claudiu Pop a încheiat momentul festiv cu o remarcă ironică: "Văd că sunt prezenţi mulţi agenţi economici care sper că au venit din prietenie, nu din obligaţie", a spus el, cu referiu la auditoriul format atât din oameni politici, angajaţi ai instituţiei, cât şi patronii unor firme.

La rândul său, noul şef al DSVSA a declarat că are gânduri mari. "Vreau să schimb statutul medicului veterinar în societate", a declarat Remus Ovidiu Moţoc pentru BIHOREANUL, adăugând că celelalte două priorităţi ale sale sunt protejarea sănătăţii animalelor şi asigurarea siguranţei alimentelor.

O clară demonstraţie de susţinere a social democraţilor faţă de noul director au dat-o preşedintele PSD Bihor Ioan Mang şi deputaţii Sonia Drăghici şi Sorin Roman, care l-au însoţit pe Moţoc la masa de prezidiu, dar şi alţi pesedişti din asistenţă. O notă aparte a dat-o pedelista Adelina Coste, care a declarat că a venit la numire nu în calitate de politician, ci pentru că este verişoara noului director şi că "familia este mai importantă ca orice culoare politică".

Printre cele peste 100 de persoane prezente joi la investire, au fost prezenţi, între alţii, şeful Finanţelor Ioan Bercea, şefa Direcţiei pentru Sănătate Publică Zoia Bitea, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Handbal Pavel Mercea, fostul subprefect Silviu Odobasianu şi consilierul local orădean Sorin Gal. Numirea noului şef al DSVSA Bihor s-a încheiat cu o petrecere de socializare, stropită cu apă minerală şi băuturi răcoritoar

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tradiții pentru spor și sănătate, obiceiuri și superstiții de Bobotează!

Ziua Constanta acum o ora
Boboteaza este o sărbătoare creștină care se celebrează anual la 6 ianuarie, înaintea sărbătorii Sfântului Ion. De asemenea, Boboteaza marchează încheierea sărbătorilor de iarnă dedicate Crăciunului, fiind o sărbătoare a purificării naturii, a apelo

Sebastian Stan, actorul originar din Constanța, a câștigat Globul de Aur la categoria „ Best Performance”

Ziua Constanta acum o ora
Lista câștigătorilor Golden Globes are și un român anul acesta! Sebastian Stan, originar din Constanța, a reușit să câștige un Glob de Aur pentru prestația sa din fimul A Different Man. Acesta a ieșit învingător la categoria Best Performance by a Ma

Justin Trudeau, premier al Canadei de aproape un deceniu, și-ar putea anunța demisia zilele acestea

HotNews acum o ora
Premierul canadian Justin Trudeau, aflat sub presiune de câteva săptămâni, și-ar putea anunța demisia în următoarele zile, a scris publicația The Globe and Mail, preluată de AFP. Citând trei surse anonime familiarizate cu afacerile interne ale parti

Globurile de Aur 2025: „The Brutalist” și „Emilia Perez”, marii câștigători ai galei – VIDEO / LISTA completă a premiilor

HotNews acum 2 ore
„The Brutalist”, povestea unui supraviețuitor al Holocaustului care este în căutarea visului american, și thrillerul muzical „Emilia Perez” au primit primele distincții majore din sezonul premiilor de la Hollywood în cadrul ceremoniei pentru Globuri

„Nu hrăniţi trollul”. Olaf Scholz reacţionează la insultele făcute de Elon Musk

Mediafax acum 22 minute
Cancelarul german Olaf Scholz a reacţionat în urma comentariilor făcute de miliardarul Elon Musk la adresa lui şi a altor oficiali germani. „Nu hrăniţi trollul” este mesajul lansat de Scholz.

Globurile de Aur 2025. Actorul român Sebastian Stan a câștigat premiul pentru cel mai bun actor într-o categorie majoră – VIDEO

HotNews acum 55 minute
Actorul de origine română Sebastian Stan a câștigat la Globurile de Aur 2025 premiul pentru cel mai bun actor într-un film musical sau comedie pentru „A Different Man”, un film despre un bărbat desfigurat. „Ignoranța și disconfortul nostru în legătu

România, țara europeană cu cei mai mulți oameni morți în accidente rutiere, în 2024. Care sunt cele mai importante cauze care dau un bilanț funebru

Ziare.com acum 39 minute
Anul trecut, au fost 86 de decese la un milion de locuitori, o statistică alarmantă ce reflectă gravitatea problemei de siguranță rutieră din Romani. Principalele cauze de producere a accidentelor grave pe drumurile din România sunt indisciplina pie

Un jurnalist indian care a relatat despre corupţie a fost găsit mort într-o fosă septică

News.ro acum 3 ore
Trupul jurnalistului indian Mukesh Chandrakar, dispărut în ziua de Anul Nou, a fost găsit într-o fosă septică în statul Chhattisgarh, relatează dw.com. Poliţia a precizat că trupul tânărului prezenta semne de răni grave şi a fost descoperit vineri î

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale/ Cum au reacţionat Ilie Bolojan, Kelemen Hunor, Ncuşor Dan şi Elena Lasconi

News.ro acum o ora
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Nicușor Dan consideră că Georgescu poate câștiga la CEDO: „Pe motivarea CCR, dacă nu apar date noi, el are o şansă”

Adevarul acum 12 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, susține că fostul candidat la funcţia de preşedinte al României Călin Georgescu are o şansă să câştige procesul la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) privind anularea alegerilor prezidenţiale.

Vremea

București
acum

lun.

0°/7°
mar.

4°/11°
mie.

6°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/11°
mie.

7°/15°
joi

7°/13°
Constanta
acum

lun.

1°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/9°
mie.

6°/12°
joi

5°/11°
Timisoara
acum

lun.

4°/10°
mar.

5°/13°
mie.

7°/14°
joi

6°/14°