IAŞI. Direcţia de Asistenţă Comunitară va acorda cu ocazia deschiderii anului şcolar 2012-2013, un număr de 2700 de ajutoare de urgenţă a câte 100 de lei.
Aceste ajutoare vor fi acordate copiilor proveniţi din familiile cu venituri reduse.Beneficiarii vor trebui să aibă un venit net pe lună de 700 lei pe membru de familie.
Cererile vor trebui depuse la sediul Direcţiei de Asistenţă Comunitară din strada M. Varlaam 54, din data de 30 august 2012 până pe data de 7 septembrie 2012 inclusiv, între orele 08.00 – 16.00 iar evaluarea solicitărilor se va face prin prin anchetă socială.
Cererea va fi însoţită de actele de identitate ale solicitantului şi ale membrilor familiei, certificatele de naştere ale copiilor, alte acte privind componenţa familiei, adeverinţă care să ateste înscrierea în clasa I a copilului, eliberată de instituţia de învăţământ, adeverinţe de salariat, cu menţiunea salariului net, cupon de pensie, cupon de indemnizaţie şi alte surse de venit, prin orice document justificativ.
« Pachetele vor putea fi ridicate începând cu data de 10 septembrie 2012 de la sediul DAC, Şos. Naţională, nr.43 (Piramida lui Dubeţ), între orele 08.00 – 16.00 », a spus Luminiţa Munteanu, directorul executiv al DAC Iaşi.
IAŞI. Direcţia de Asistenţă Comunitară va acorda cu ocazia deschiderii anului şcolar 2012-2013, un număr de 2700 de ajutoare de urgenţă a câte 100 de lei.
Aceste ajutoare vor fi acordate copiilor proveniţi din familiile cu venituri reduse.Beneficiarii vor trebui să aibă un venit net pe lună de 700 lei pe membru de familie.
Cererile vor trebui depuse la sediul Direcţiei de Asistenţă Comunitară din strada M. Varlaam 54, din data de 30 august 2012 până pe data de 7 septembrie 2012 inclusiv, între orele 08.00 – 16.00 iar evaluarea solicitărilor se va face prin prin anchetă socială.
Cererea va fi însoţită de actele de iden