Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Patronul clubului Green Hours din Capitală a fost reţinut de Poliţie pentru evaziune fiscală de 50.000 de euro. Rădescu va fi cercetat în libertate UPDATE

Publicat in Gandul, joi 30 august 2012 · ·

UPDATE 16.15 Voicu Rădescu va fi cercetat în libertate pentru evaziune fiscală, după ce Tribunalul Bucureşti a respins propunerea procurorilor de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Rădescu a fost prezentat instanţei de procurori, însă judecătorul a respins propunerea de arestare preventivă.

Voicu Rădescu, patronul clubului bucureştean Green Hours, a fost reţinut, miercuri, pentru evaziune fiscală estimată la 230.000 de lei (aproximativ 51.000 de euro), iar procurorii urmează să decidă dacă propun arestarea preventivă, au declarat pentru gândul reprezentanţii Poliţiei Capitalei.

Rădescu urmează să fie prezentat instanţei, cu propunere de arestare preventivă, au declarat, pentru Mediafax, surse judiciare.

Rădescu a fost reţinut de ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor Sector 3, potrivit surselor citate.

Aceleaşi surse au precizat că Voicu Rădescu nu a înregistrat în evidenţele contabile vânzarea unor produse de bar.

Voicu Rădescu, fratele actorului Vlad Rădescu, este cunoscut pentru activitatea de manager cultural, clubul său găzduind concerte şi spectacole ale Teatrului Luni.

UPDATE 16.15 Voicu Rădescu va fi cercetat în libertate pentru evaziune fiscală, după ce Tribunalul Bucureşti a respins propunerea procurorilor de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Rădescu a fost prezentat instanţei de procurori, însă judecătorul a respins propunerea de arestare preventivă.

Voicu Rădescu, patronul clubului bucureştean Green Hours, a fost reţinut, miercuri, pentru evaziune fiscală estimată la 230.000 de lei (aproximativ 51.000 de euro), iar procurorii urmează să decidă dacă propun arestarea preventivă, au declarat pentru gândul reprezentanţii Poliţiei Capitalei.

Rădescu urmează să fie prezentat instanţei, cu propunere de arestare preventivă, au declarat, pentru Mediafax, surse judiciare.

Răde

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea, preluată cu ambulanța de la penitenciarul Târgșor și dusă la spital în Ploiești

HotNews acum 48 minute
Elena Udrea a fost internată la Spitalul Județean din Ploiești după ce a acuzat o stare de rău pe fondul unor dureri abdominale, potrivit Agepres. Surse medicale au declarat pentru news.ro că Udrea a suferit o colică abdominală. Ea este internată pe

Muzeul de Artă Populară Constanța Tradiții de Sfinții Petru și Pavel

Ziua Constanta acum 3 ore
Pe 29 iunie, în calendarul creștin ortodox sunt prăznuiți Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Pe 29 iunie, în calendarul creștin ortodox sunt prăznuiți Sfinții Apostoli Petru și Pavel. În satul tradițional, sărbătoarea era considerată atât de important

Ucraina, sub asediu total. Atac aerian masiv, un avion de vânătoare F-16 doborât

HotNews acum 2 ore
Rusia a folosit sute de drone, rachete de croazieră și balistice pentru a ataca vestul, sudul și centrul Ucrainei în timpul nopții, distrugând case și infrastructura și rănind cel puțin șase persoane, au declarat duminică autoritățile locale, confor

VREME la extreme în România. ANM anunță caniculă, dar și vijelii / Cod Galben de vânt duminică

Gandul acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis duminică un cod galben de vânt puternic și un altul de caniculă în mai multe județe din țară. Potrivit meteorologilor, duminică, de la ora 11.00 și până la ora 21.00, va fi în vigoare un cod galben de i

UPDATE - Cod galben de vânt puternic, în judeţe din Moldova, Dobrogea şi estul Munteniei/ Cod galben de caniculă, luni, în judeţele Mehedinţi, Dolj şi Olt/ În Bucureşti, vremea va fi călduroasă

News.ro acum o ora
Meteorologii au emis, pentru duminică, o atenţionare Cod galben de vânt puternic, pentru 13 judeţe din Moldova, Dobrogea şi estul Munteniei, unde se vor atinge viteze de 50-70 de kilometri pe oră, la rafală. Luni, va fi în vigoare un Cod galben de c

Gică Hagi este socru mic. Fiica sa, Kira se căsătorește astăzi. Nuntă ca-n povești la Cernica, unde sunt așteptați 1.000 de invitați

Gandul acum 59 minute
Kira Hagi este mireasă în această duminică. Fiica lui Gică Hagi se căsătorește cu alesul inimii sale, Thomas Ferfelis, logodnicul ei grec. Cei doi s-au cunoscut pe când erau liceeni, dar după ce au absolvit, ambii au luat-o pe drumuri diferite. Kira

Elevii şi studenţii protestează duminică, în București, faţă de tăierea burselor

HotNews acum 5 ore
Elevii şi studenţii vor protesta duminică, în Capitală, faţă de scăderea fondului de burse, ei urmând să plece în marş din Piaşa Universităţii către sediul Guvernului. „Duminică, 29.06.2025, de la ora 20:00, Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studen

Donald Trump cere din nou anularea procesului de corupție care îl vizează pe Benjamin Netanyahu. „Nu vom tolera acest lucru”

Adevarul acum 57 minute
Preşedintele american Donald Trump a declarat sâmbătă că nu va „tolera” continuarea procesului pentru corupţie împotriva prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu, a cărui anulare a solicitat-o, relatează Agerpres.

Raed Arafat, după exercițiul SEISM 2025 Cât durează evacuarea unui spital cu 400 de paturi, în cazul unui cutremur major

Ziua Constanta acum 9 minute
Timp de cinci zile a avut loc exercițiul SEISM 2025. Acesta a avut ca scop modalitatea de a gestiona cât mai bine un posibil cutremur major în România. Raed Arafat a explicat, într-un interviu pentru News.ro, că în câteva săptămâni vor veni și concl

Franţa extinde interdicţia fumatului pe plaje, în parcuri şi în staţiile de autobuz

G4Media acum 53 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fumatul este interzis în staţiile mijloacelor de transport în comun, parcuri şi pe plajele de pe tot cuprinsul Franţei, în cadrul extinderii măsurilor pentru descurajarea acestui obicei nesănătos, tr

Vremea

București
acum

26°
dum.

18°/29°
lun.

21°/34°
mar.

19°/29°
mie.

17°/29°
Iasi
acum

23°
dum.

17°/28°
lun.

16°/26°
mar.

14°/24°
mie.

14°/27°
Constanta
acum

26°
dum.

18°/27°
lun.

22°/27°
mar.

20°/26°
mie.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

16°/27°
lun.

17°/28°
mar.

13°/27°
mie.

12°/30°
Timisoara
acum

28°
dum.

15°/33°
lun.

20°/37°
mar.

19°/33°
mie.

16°/36°