Iranul "nu va încerca niciodată să obţină arma atomică", a declarat joi Ghidul suprem al Republicii islamice, ayatollahul Ali Khamenei, în deschiderea celui de-al 16-lea summit al ţărilor nealiniate, care se desfăşoară la Teheran, relatează AFP.
Liderul iranian a subliniat totuşi că Republica islamică "nu va renunţa niciodată la dreptul poporului iranian de a folosi energia nucleară în scopuri paşnice".
Occidentalii şi o parte din comunitatea internaţională suspectează Iranul că încearcă, în pofida dezminţilor sale, să se doteze cu arma atomică sub acoperirea programului său nuclear, condamnat de şase rezoluţii ale Consiliului de Securitate al ONU, dintre care patru au fost însoţite de sancţiuni.
Aceste sancţiuni au fost consolidate de un embargo financiar şi petrolier dur pe care l-au impus occidentalii şi care a afectat puternic economia iraniană.
Ayatolahul Khamenei a denunţat în această privinţă "dictatura manifestă" a Consiliului de Securitate, apreciind că organizaţia are o structură iraţională, nedreaptă şi total antidemocratică".
"Camera de comandă a lumii este controlată de dictatura câtorva ţări occidentale", a adăugat el în discursul său rostit în prezenţa secretarului general al ONU, Ban Ki-moon, care a manifestat unele semne de iritare, potrivit imaginilor transmise în direct deteleviziunea iraniană.
Ghidul suprem iranian a afirmat totuşi că sancţiunile împotriva Iranului "nu a făcut decât să întărească voinţa şi hotărârea" ţării de a-şi continua programul nuclear.
Iranul "nu va încerca niciodată să obţină arma atomică", a declarat joi Ghidul suprem al Republicii islamice, ayatollahul Ali Khamenei, în deschiderea celui de-al 16-lea summit al ţărilor nealiniate, care se desfăşoară la Teheran, relatează AFP.
Liderul iranian a subliniat totuşi că Republica islamică "nu va renunţa niciodată la dreptul pop