Unul dintre marii ierarhi ai Bisericii creştine din veacul al IV-lea, dârz apărător al dreptei credinţe în perioada tulbure a arianismului, este Sfântul Alexandru, sărbătorit de creştin-ortodocşi, an de an, la 30 august. Sfântul Ierarh Alexandru a trăit la începutul secolului al IV-lea, în vremea Sfântului Împărat Constantin cel Mare, fiind ucenic al Arhiepiscopului Mitrofan al Bizanţului. "De origine modestă şi lipsit de ştiinţa cărţilor, dar prin virtuţile şi harismele sale apostolice, Sfântul Alexandru s-a aflat demn să-l slujească pe Sfântul Mitrofan (...), Arhispiscop al Bizanţului, în calitate de preot al episcopului, iar mai târziu (314) ca episcop ajutător. După victoria Sfântului Constantin asupra lui Licinius, împăratul a organizat o întâlnire oratorică între Alexandru şi ritorii păgâni din Bizanţ, care s-au văzut înfrânţi nu de discursul Sfântului, ci de o minune ce a săvârşit-o. Cum Sfântul Arhiepiscop Mitrofan era prea bolnav şi prea bătrân ca să mai poată participa la primul Sinod Ecumenic de la Niceea (anul 325), l-a trimis pe Alexandru să prezideze în locul lui. După închiderea lucrărilor Sinodului, Împăratul Constantin a cerut la toţi Purtătorii-de-Dumnezeu Părinţi, ce au strălucit în timpul lucrărilor, să vină la Constantinopol (oraş pe care tocmai şi l-a ales drept cetate imperială) ca să-l binecuvânteze. Un Înger al Domnului i-a apărut în acele zile Sfântului Mitrofan, descoperindu-i că avea să-şi încredinţeze Domnului sufletul său în zece zile, şi să-l lase pe fericitul Alexandru arhiepiscop în locul lui. Părinţii episcopi care se aflau la Constantinopol în acele zile s-au bucurat de această veste şi, după ce au slujit slujba de înmormântare a Sfântului Mitrofan, l-au înscăunat în mod solemn pe Sfântul Alexandru, ca prim Episcop al noii Capitale a Imperiului", aflăm din volumul "Vieţile sfinţilor de peste tot anul".

După Sinodul de la