Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dosarul FNI se apropie de final, Sorin Ovidiu Vîntu a fost adus din nou la Parchetul General

Publicat in Romania Libera, joi 30 august 2012 ·

Sorin Ovidiu Vîntu a fost adus în această dimineaţă la Parchetul General, unde ancheta referitoare la prăbuşirea FNI se apropie de final, potrivit adevarul.ro

Potrivit procurorului general al României, Laura Codruţa Kovesi, dosarul aflat la final, a fost unul foarte dificil şi are cam 50 de metri lineari lungime.

Dosarul a fost redeschis anul trecut, după ce Kovesi a infirmat prin ordonanţă soluţiile de neurmărire date în toate dosarele lui SOV: FNI, Banca Agricolă, Banca de Investiţii şi Dezvoltare (BID), dar şi în cazul falimentului Băncii Române de Scont (BRS).

Reamintim că la 19 iulie, procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-au adus la cunoştinţă învinuitului Vântu Ovidiu Sorin faptul că s-a dispus extinderea cercetărilor şi începerea urmăririi penale faţă de acesta sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălare a banilor. Din probele administrate până în acest moment ale urmăririi penale, s-a stabilit că, după ce în perioada 1999-2000, a realizat mai multe răscumpărări de unităţi de fond FNI şi a utilizat aceste sume la achiziţionarea unor bunuri imobile (altele decât cele reţinute în starea de fapt din rezoluţia de începere a urmăririi penale)".

Pe baza probatoriului administrat, s-a stabilit că învinuitul Vîntu Sorin Ovidiu a supus procesului de spălare a banilor, pe lângă sumele reţinute în starea de fapt iniţială (respectiv suma de peste 700.000 lei provenită din infracţiunea de delapidare şi peste 9,6 milioane lei provenită din infracţiunea de înşelăciune) şi alte sume mari de bani. Astfel, potrivit probelor administrate până în acest moment al urmăririi penale, a rezultat că şi suma de peste 130.000 lei a fost supusă procesului de spălarea banilor, fiind rezultată tot din infracţiunile săvârşite, adică peste 5,47 milioane de dolari la data pră

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Cisterna GPL blocată în Pasajul Unirii. Băluță: O faptă similară unui atentat terorist

Wall-Street.ro acum 42 minute
O cisternă încărcată cu GPL s-a oprit într-una din porţile de gabarit ale Pasajului Unirii, în noaptea de joi spre vineri, iar circulaţia rutieră în zonă a fost oprită temporar. Incidentul s-a petrecut la Pasajul Unirii, pe sensul dinspre bulevardul

Tragedie în Botoșani. Doi bărbați au murit într-un incendiu care le-a cuprins casa FOTO VIDEO

Ziare.com acum 22 minute
Doi bărbaţi au fost găsiţi decedaţi într-o casă cuprinsă de flăcări, în localitatea Mitoc, au anunţat vineri dimineaţa, 14 martie, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani. Potrivit acestora, casa şi un adăpost de animale a

BREAKING NEWS Percheziţii la mercenari ai lui Potra

Wall-Street.ro acum 26 minute
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează, vineri, percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale. Anc

Pasageri evacuaţi pe aripa unui avion American Airlines după ce motorul a luat foc – VIDEO

HotNews acum 3 ore
Zeci de pasageri au fost nevoiţi să stea pe aripa unui avion American Airlines pe Aeroportul Internaţional din Denver, în timp ce evacuau aeronava după ce unul dintre motoare a luat foc joi seară, degajând un fum gros şi negru în aer, relatează CNN.

Percheziţii într-un dosar penal privind acţiuni împotriva ordinii constituţionale

HotNews acum o ora
Parchetul ICCJ a anunţat că vineri au loc percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale, conform News.ro. „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă

Horoscop pentru vineri, 14 martie 2025. Ce spun astrele pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Rutina de la locul de munca sau din segmentul domestic te poate obosi astazi. De aceea, organizează-ți treburile si timpul astfel incat sa faci totul cu placere si mai ales in ritmul tau. Sunt posibile erori de judecata si dezvăluirea unor ch

Video-foto. Bărbați găsiți decedați sub dărâmături după un incendiu violent

Ceahlaul acum 42 minute
Doi bărbați, în vârstă de 65, respectiv 60 de ani, au fost găsiți fără suflare sub dărâmături, în urma unui incendiu devastator care a cuprins o gospodărie din localitatea Mitoc, județul Botoșani. Pompierii au fost alertați în această dimineață, 14

Oamenii de ştiinţă chinezi au creat primul organ sexual masculin imprimat 3D din lume pentru tratamentul disfuncţiei erectile

News.ro acum o ora
O soluţie terapeutică pentru disfuncţia erectilă (DE) ar putea fi disponibilă în curând, după progresele revoluţionare ale cercetătorilor chinezi în domeniul imprimării 3D biomedicale. Disfuncţia erectilă este surprinzător de frecventă: afectează ma

Doi judecători federali dispun reangajarea temporară a mii de angajaţi concediaţi de administraţia Trump

News.ro acum 2 ore
Doi judecători federali a decis joi că mii de angajaţi aflaţi în perioadă de probă, concediaţi în masă de administraţia Trump, trebuie să fie reinstalaţi temporar în funcţii, transmite CNN. O ordonanţă temporară emisă de judecătorul senior James Bre

ANM - Săptămâna viitoare sunt prognozate temperaturi mai coborâte decât cele specifice. Apoi, până la jumătatea lui aprilie, temperaturile se vor situa peste cele obişnuite

News.ro acum 2 ore
Meteorologii prognozează pentru săptămâna viitoare temperaturi mai coborâte decât cele specifice în această perioadă. Din 24 mertie şi până la jumătatea lui aprilie, temperaturile se vor situa peste cele obişnuite. Săptămâna 17.03.2025 – 24.03.2025

Vremea

București
acum

14°
vin.

13°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/21°
lun.

4°/14°
Iasi
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

12°/23°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

18°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

14°/18°
lun.

5°/13°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

10°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

15°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/13°
lun.

1°/9°