În iulie 1883, autorul Henry James a primit o scrisoare emoţionantă de la scriitoarea Grace Norton, o prietenă apropiată. Norton tocmai îşi pierduse unul dintre membri familiei, era deprimată şi avea nevoie disperată de un sfat.

Răspunsul pe care l-a primit nu a fost numai unul motivant şi emoţionant, dar şi una dintre cele mai frumoase scrisori redactate vreodată.

"131 Mount Vernon St.,

Boston 28 iulie

Draga mea Grace,

Sunt neputincios în faţa suferinţelor apropiaţilor mei şi scrisoarea pe care mi-ai trimis-o dezvăluie atâta suferinţă încât nu prea ştiu ce să-ţi spun. Nu astea vor fi ultimele mele cuvinte, dar simţeam că trebuie să fie primele.(...) Oricum, sunt hotărât să-ţi vorbesc prin vocea stoicismului.

Nu ştiu de ce trăim, nu ştiu de unde vine viaţa şi care este scopul ei, dar cred că noi continuăm să trăim pentru că viaţa este una dintre cele mai valoroase lucruri. De aceea, ar fi o greşeală imensă să renunţăm la ea când încă mai avem de trăit.

Deşi, câteodată, simţim că suntem înconjuraţi numai de nenorocire, întotdeuna există ceva în noi care ne face să continuăm. Ai dreptate să crezi că toţi suntem ecouri şi reverberaţii ale aceluiaşi lucru şi esti nobilă când te interesezi şi nutreşti milă pentru ceea ce te înconjoară. Dar, te rog, nu generaliza şi nu exagera cu această milă. Ţine minte că fiecare viaţă este o problemă specială care nu este a ta, ci a altuia. „Mulţumeşte-te” cu problemele tale. (...)

Toţi trăim împreună (...) şi ne ajutăm, chiar şi în mod inconştient. Contribuim la suma succesului şi înlesnim viaţa altora. Amărăciunea vine în valuri imense – nimeni probabil că nu ştie asta mai bine ca tine – dar sunt valuri care trec peste noi. Şi chiar dacă simţim că aceste valuri ne sufocă câteodată, noi rămânem pe loc şi ştim că dacă aceste valuri sunt puter