Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Partea buna a crizei

Publicat in Ziarul de Iasi, joi 30 august 2012 ·

Pentru o democratie inca foarte tanara cursurile publice de cultura civica, presarate cu ceva drept constitutional si comunitar, sunt obligatorii. Odata cu revenirea lui Traian Basescu la Cotroceni criza politica s-a incheiat sau cel putin ia o scurta vacanta pana in apropierea alegerilor parlamentare. Despre efectele negative ale instabilitatii politice s-a tot scris si probabil fiecare dintre noi le-am resimtit, mai ales cand ne calculam veniturile in euro. Am ramas insa si cu ceva bun dupa aceasta vara tulbure? Fortand putin cu optimismul, as spune ca da. In primul rand am invatat cate ceva despre mecanismele si institutiile unui stat democratic. Dezbaterile televizate interminabile despre interpretarea unor aliniate de lege au patruns pana in ultimul catun si au suscitat discutii aprinse la taraba din piata, in scara blocului sau pe stadion. Am asistat personal la un "seminar" de drept constitutional tinut in tramvai. Termeni precum aviz consultativ, cvorum sau plagiat au trecut peste vara din limbajul juridic de specialitate in vocabularul comun. Am invatat despre rolul Curtii Constitutionale, despre raportul puterilor in stat, ne-am format o opinie despre ICR si ne-am dat cu parerea despre activitatea CSM. Multi au auzit pentru prima data despre Comisia de la Venetia sau despre MCV. Am aflat cum il cheama pe Avocatul Poporului si numele comisarului european pe Justitie. Cand tensiunea politica se va mai potoli, toate aceste cunostinte se vor debarasa de continutul imediat-emotiv si se vor fixa in memoria cetatenilor ca informatii valide despre functionarea institutiilor statului. Pentru o democratie inca foarte tanara cursurile publice de cultura civica, presarate cu ceva drept constitutional si comunitar, sunt obligatorii. Am invatat de asemenea, macar unii dintre noi, ca procesul de democratizare a statului este reversibil si ca statul de drept trebuie aparat

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 10 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 10 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

Moody's schimbă perspectiva României la negativă de la stabilă

News.ro acum o ora
Agenţia de rating Moody's schimbă perspectiva României la negativă de la stabilă. ”Mediul politic după alegerile parlamentare şi alegerile prezidenţiale anulate de la sfârşitul anului 2024 ar putea, de asemenea, să facă mai dificil pentru guvern să

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 7 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum 11 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 7 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

Scandal între voluntari ai AUR şi POT, în Sectorul 1 din Bucureşti/ Un bărbat a reclamat că a fost lovit şi i s-au furat telefonul şi bani/ Un alt bărbat şi o femeie, suspecţi/ Toţi cei implicaţi, duşi la Poliţie - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Un scandal a izbucnit, vineri seară, în faţa sediului AUR din Sectorul 1 al Capitalei, în conflict fiind implicaţi voluntari de la AUR şi POT. Un bărbat a reclamat că a fost lovit şi i s-au furat telefonul şi 300 de lei. Poliţiştii au identificat un

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 13 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/18°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°