O reverenţă necesară pentru o echipă care ştie ce vrea. Şi care a ajuns acolo unde nu trebuie să mai explice cine este

Clujul ceferist are motive de mîndrie după calificarea în grupele Champions League. Şi nu oricum, ci după 4 victorii, mai întîi în faţa lui Liberec, apoi contra elveţienilor din Basel. Spre deosebire de campionat, în preliminariile celei dintîi competiţii continentale băieţii antrenaţi de Andone au arătat siguranţă şi echilibru. Forţă, concentrare şi chiar spirit de sacrificiu. Plus necesarul dram de noroc. Sougou a strălucit la Basel, Kapetanos a semnat victoria de la Cluj. Cadu rămîne însă şeful incontestabil al unei echipe care a marcat cîteva premiere neaşteptate pentru fotbalul românesc. Întîia victorie asupra unei formaţii italiene, în Italia, cu AS Roma. Acum, primul succes împotriva unei echipe elveţiene, de club sau naţională, pe pămînt helvet.

Înainte de toate, calificarea CFR-ului în grupe înseamnă un atestat. Pentru propriii suporteri şi pentru adversari. Şi pentru sine. Era nevoie şi de asta. CFR s-a calificat acolo unde nu trebuie să te mai legitimezi. Acolo unde nu eşti obligat să explici cine eşti, de unde vii, ce vrei. Nu mi se pare că, o dată ajunsă acolo, echipa lui Paszkany îşi face un serviciu împărţind ranchiună în stînga şi în dreapta. Am văzut că preşedintele Mureşan a dedicat (şi) adversarilor victoria şi intrarea în UCL. Aici ar mai fi ceva de şlefuit, la mesaj. Altfel, vom constata din nou că răul este mult mai contagios decît binele. Aşa ar fi procedat şi Cristi Borcea în ipoteza - ştiinţifico-fantastică - în care echipa lui ajungea (foarte antrenată) în Champions League. Dacă la Cluj există şi se practică alte standarde ale civilizaţiei decît prin miticia lui Dragomir şi Becali, CFR-ul trebuie să dovedească generozitate. Să nu îşi păstreze sub cheie bucuria succesului.

Triumful ceferist se leagă ciudat