Un prejudiciu estimat la suma totală de 593.431 lei, ce reprezintă taxă pe valoarea adăugată necolectată în urma înregistrării unor livrări intracomunitare fictive în Bulgaria, efectuate de un agent economic din Arad în luna iunie 2012, a fost identificat de către comisarii Gărzii Financiare Arad. Fapta încalcă prevederile legale pentru justificarea livrării de bunuri în regim de scutire de TVA, motiv pentru care a fost întocmită şi înaintată o sesizare către organele de urmărire penală.
Ce spun autorităţile
„În urma identificării unui agent economic arădean, care a emis facturi în care consemna livrări intracomunitare fictive de produse din carne congelată de pui şi porc, în valoare totală de 2.472.631 lei către un client din Bulgaria, s-a concluzionat că mărfurile cu risc fiscal ridicat au rămas pe teritoriul României, contrar prevederilor legale pentru justificarea livrării de bunuri în regim de scutire de TVA, bugetul statului fiind astfel prejudiciat cu suma de 593.431 lei, reprezentând taxă pe valoarea adăugată necolectată", a declarat Alexandru Cristea, purtător de cuvânt al Gărzii Financiare Arad.
Un prejudiciu estimat la suma totală de 593.431 lei, ce reprezintă taxă pe valoarea adăugată necolectată în urma înregistrării unor livrări intracomunitare fictive în Bulgaria, efectuate de un agent economic din Arad în luna iunie 2012, a fost identificat de către comisarii Gărzii Financiare Arad. Fapta încalcă prevederile legale pentru justificarea livrării de bunuri în regim de scutire de TVA, motiv pentru care a fost întocmită şi înaintată o sesizare către organele de urmărire penală.
Ce spun autorităţile
„În urma identificării unui agent economic arădean, care a emis facturi în care consemna livrări intracomunitare fictive de produse din carne congelată de pui şi porc, în valoare totală de 2.472.631 lei către u