Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nicio minune la Harkov: Metalist - Dinamo 2-1 şi "câinii" sunt eliminaţi din Europa

Publicat in Pro Sport, joi 30 august 2012 ·

Curtean a înscris aseară un gol superb, voleu de la 17 metri

este la al treilea sezon consecutiv fără calificare în grupele cupelor europene

Criticile venite din toate direcţiile după meciul tur cu Metalist Harkov au schimbat ceva în atitudinea dinamoviştilor. Scutiţi cumva de presiunea calificării, "câinii" lui Bonetti au arătat aseară un strop de curaj şi, chiar dacă au pierdut, au mai recâştigat ceva la nivel de imagine în Europa.

Ionuţ Negoiţă şi Dario Bonetti vorbeau de calificare înaintea plecării în Ucraina, dar, să fim serioşi, cine-i credea? Dublarea primelor de către cel mai proaspăt dintre acţionari părea mai degrabă un gest de complezenţă, pentru că la cât de disproporţionat a părut la Bucureşti duelul Dinamo - Metalist (0-2), returul părea o formalitate.

Primele minute nu au fost cele mai încurajatoare. Nesincronizări, pase greşite cu nemiluita, dar pe măsură ce trecea timpul, roş-albilor le creştea elanul. Prima ocazie le-a aparţinut chiar lor. Ţucudean a primit o minge în adâncime, s-a izolat spre tuşa laterală a careului, dar a întors inspirat pentru Curtean. Acesta a intrat în careu, a driblat un adversar şi... a pasat înapoi la Boubacar, în loc să şuteze (12).

Metalist îşi revine , dar Bălgrădean începe să se transforme în portarul care devenise un obişnuit al lotului echipei naţionale. Cristaldo, aflat într-un ofsaid nesemnalizat, profită de poziţionarea slabă a lui Koulibaly, dar e blocat de goalkeeper (19). A doua oară nu mai ratează însă. Blanco profită de o altă greşeală a apărării dinamoviste şi înscrie plasat (29). Nu se satură, iar Marlos mai face o fază spectacol, îl ridiculizează pe Grigore, dar şpiţul său trece peste (41).

La pauză, Bonetti schimbă, apar Filip şi Alexe, iar Dinamo creşte în viteză. Imediat, "câinii" egalează. Boubacar primeşte o minge în careu, a

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crin Antonescu: Maximă asprime pentru traficanţi, maximă! Sincer vă spun eu, dacă aş putea, ştiu că nu se poate, aici aş face ca în China, i-aş împuşca pe stadion. Ştiu că e grav ce spun, dar asta aş face

News.ro acum 8 ore
Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, afirmă că, fără a susţine ideea pedepsei capitale, în ceea ce priveşte traficanţii de stupefiante ar acţiona ca în China, unde dealerii de droguri riscă să fie condamnaţi

Cum arată declarația dată de Crin Antonescu la Securitate și ce a scris despre un prieten în 1988

Libertatea acum 7 ore
Crin Antonescu, candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale, a citit public, pentru prima dată, joi, 17 aprilie, declarația scrisă la Securitatea comunistă a lui Nicolae Ceaușescu în 1988, care a fost scoasă din arhivele CNSAS.

Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea USR de anulare a deciziei BEC prin care formaţiunea nu poate face campanie pentru Nicuşor Dan/ Instanţa a invocat ”lipsa calităţii de reprezentant” a semnatarului cererii

News.ro acum 11 ore
Curtea de Apel Bucureşti a respins, joi, solicitarea USR de anulare a deciziei Biroului Electoral Central prin care a stabilit că formaţiunea nu poate face campanie electorală pentru Nicuşor Dan. Instanţa a invocat ”lipsa calităţii de reprezentant”

Tragedie în Italia: O telecabină s-a prăbușit după ce s-a rupt cablul, lângă Napoli. Patru oameni au murit

HotNews acum 7 ore
Patru persoane au murit şi una este grav rănită după ce o telecabină s-a prăbuşit joi lângă Napoli, în sudul Italiei, au declarat serviciile de salvare montană şi pompierii, relatează Reuters, conform News.ro. Accidentul a avut loc la Monte Faito, u

UPDATE - Incident armat în campusul Universităţii din Florida: cel puţin doi morţi, un suspect este în custodia poliţiei / Autorul este fiul unui ajutor de şerif

News.ro acum 4 ore
Un bărbat înarmat a ucis joi două persoane şi a rănit alte patru la Universitatea de Stat din Florida (FSU), înainte ca atacatorul - fiul unui ajutor de şerif al unui comitat local - să fie împuşcat şi reţinut, potrivit unui bilanţ actualizat anunţa

Donald Trump bate în retragere la întâlnirea cu Giorgia Meloni și se declară „100% sigur” că va ajunge la un acord cu UE: „Va fi o afacere corectă”

Libertatea acum 7 ore
Președintele american Donald Trump, care a primit-o joi, la Casa Albă, pe șefa Guvernului italian Giorgia Meloni, s-a declarat „100% sigur” că va ajunge la un acord cu Uniunea Europeană (UE) pe tema taxelor vamale, relatează AFP.

ULTIMA ORĂ Ucraina are dovezi că Beijingul furnizează armament Rusiei, afirmă Zelenski

HotNews acum 10 ore
Ucraina are informații care arată că China furnizează artilerie și praf de pușcă Rusiei, a declarat joi președintele ucrainean Volodimir Zelenski, la câteva zile după ce soldații ucraineni au anunțat că au luat prizonieri cetățeni chinezi care lupta

„Maru”, dealerul lui Vlad Pascu, arestat preventiv!

Ziua Constanta acum 13 ore
Tribunalul București a decis azi, 17 aprilie 2025, ca Tudor Duma, alias „Maru” dealerul de droguri al lui Vlad Pascu, să fie arestat preventiv pentru 30 de zile. Potrivit procurorilor DIICOT, la data de 17 aprilie 2025, procurorii DIICOT- Structura

Șase răniți într-un schimb de focuri la Universitatea de Stat din Florida

G4Media acum 8 ore
Cel puțin șase persoane au fost transportate la spital după un schimb de focuri la Universitatea de Stat din Florida, în Tallahassee. O persoană a fost luată în custodie după împușcăturile de joi din clădirea Student Union a universității, potrivit

Prognoza meteo pentru Constanța vineri, 18 aprilie

Ziua Constanta acum 8 ore
Vineri, 18 aprilie 2025, vremea în Constanța va fi însorită, cu o temperatură de aproximativ 12°C. Prognoza indică șanse scăzute de precipitații, de doar 10%, iar umiditatea va fi destul de ridicată, la 83%. Vântul va sufla moderat, cu o viteză de a

Vremea

București
acum

vin.

8°/21°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/23°
lun.

14°/25°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/23°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/25°
Constanta
acum

vin.

9°/16°
sâm.

10°/13°
dum.

11°/17°
lun.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/17°
dum.

10°/21°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/20°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°