In 1948, un grup de veterani britanici in scaune cu rotile participau la un concurs de tir cu arcul organizat la spitalul din Stoke Mandeville. In 2012, Flacara Paralimpica pleca din acelasi loc pentru a anunta inceputul a ceea ce a devenit in jumatate de secol unul dintre cele mai importante evenimente sportive ale globului: Jocurile Paralimpice.
Ideea Jocurilor Paralimpice a fost adusa in discutie pentru prima data de catre un doctor german refugiat in Marea Britanie in 1939, in urma terorii naziste. Dr. Ludwig Guttmann, specializat in ingrijirea pacientilor cu accidente la coloana vertebrala, a organizat in 1948 o mica intrecere de tir cu arcul pentru 16 veterani ai celui de-al Doilea Razboi Mondial, ramasi paralizati partial in urma conflagratiei. In timp ce la Londra aveau loc Jocurile Olimpice de Vara, la Stoke Mandeville 14 barbati si 2 femei demonstrau ca dizabilitatile nu pot invinge spiritul si ca orice impediment poate fi depasit de cei care au puterea sa incerce.
In 1952, Olanda se alatura Marii Britanii in competitia de la Stoke Mandeville, iar numarul atletilor crestea la 130 de persoane. In perioada 1953-1959, Jocurile Stoke Mandeville, cum erau cunoscute in acea perioada, deveneau un eveniment anual, iar amploarea lor crestea exponential. La inceput competitorii erau doar veterani, dar treptat, persoane paralizate din intreaga lume au inceput sa participe la o competitie care atragea din ce in ce mai mult atentia prin vointa extrema de care dadeau dovada participantii.
Editia a noua a Jocurilor Stoke Mandeville, tinuta la Roma in paralel cu Jocurile Olimpice, este considerata prima editie a Jocurilor Paralimpice moderne: 400 de sportivi din 23 de tari, veterani si oameni obisnuiti, au concurat intr-un total de 57 de probe, la 8 discipline. Incepand cu 1960, Jocurile Paralimpice au coincis cu Jocurile Olim
