Apărut în Dilema veche, nr. 206, 26 ianuarie 2008

Trezindu-se de dimineaţă,

un cioban constată îngrozit că turma sa de oi

dispăruse.

Disperările matinale sînt cum nu se poate mai rele.

Să anunţe oamenilor din sat că le-a pierdut oile

era de neînchipuit.

Învîrtindu-se nebuneşte şi bocind pe coclauri,

dădu peste un cetăţean care spuse că „da“,

că văzuse oile trecînd peste dealul din stînga.

Ciobanul trecu şi el dealul acela

şi găsi, într-adevăr, turma păscînd liniştită,

în lumina soarelui.

De fericire, ciobanul luă o mioară

şi alergă înapoi, s-o dăruiască de drag

binefăcătorului său.

Dar acesta se uită foarte mirat:

„De ce mi-o dai? Nu am de ce s-o iau!“

„Păi, mi-ai salvat viaţa", răspunse, pe bună dreptate, ciobanul.

„Vorbeşti prostii, nu ţi-am salvat nimic“,

se dovedi dîrz cetăţeanul.

„Ia mioara!“ - strigă ciobanul.

"Nu iau nimic. Nu am nici un drept!“ - fu răspunsul.

„Păi, nu-i un drept, e un dar ca pentru un binefăcător... “

„Eşti nebun?“ - se răsti cetăţeanul.

„Păi, n-ai spus că turma este pe deal?“

(a insista e aproape fatal în momentele de euforie)

„Ei şi? Ţi-am spus aşa -

explică tot mai oţărît omul normal şi logic -

ca să scap de tine, să nu mă baţi la cap,

mă sperie şi mă dezgustă toţi cei care bocesc.“

Ciobanul luă mioara, încercă să i-o pună în braţe

ca măcar să-şi încheie datoria faţă de

salvatorul său. Acela refuză.

Ciobanul se enervă cumplit:

„Eşti nebun? Vrei să mă înnebuneşti şi pe mine?

Mi-ai spus că turma este pe dealul din stînga, da sau ba?“

Cetăţeanul nu clinti:

„Puteam să spun la fel de bine că e după dealul din dreapta.

A fost o întîmplare.

Nu am să trag cîştig dintr-o î