Fiica cea mică a preşedintelui, Elena Băsescu, şi Bogdan Ionescu, fiul unui cunoscut om de afaceri, se căsătoresc mâine, la Palatul Snagov.
Potrivit mirilor, la eveniment sunt aşteptaţi aproximativ 600 de invitaţi. „Prieteni şi cunoştinţe ale noastre, dar şi ale părinţilor şi naşilor", după cum a precizat Elena Băsescu. Printre aceştia se vor număra liderul PDL Vasile Blaga, dar şi alte figuri de seamă din parid cum ar fi Andreea Paul Vass, Cristian Boureanu sau Sulfina Barbu.
Fericitul cuplu şi-a ales naşii tot din rândul colegilor de partid ai Elenei Băsescu: Răzvan Mustea Şerban, fost ministru al Comunicaţiilor în mandatul lui Mihai Răzvan Ungureanu. Domnişoară de onoare va fi Raluca, fiica fratelui preşedintelui, Mircea Băsescu, în timp ce postul de cavaler a fost ocupat de Codin Maticiuc, alias Poponeţ, figură cunoscută printre mondenii Capitalei.
Ceremonia va fi oficiată la Starea Civilă a Sectorului 2, după care însurăţeii vor merge la Biserica Sf. Spiridon pentru sluba religioasă. Petrecerea va continua la Palatul Snagov. Locul a mai fost disputat de două perechi: fata Cameliei Şucu, cea care deţine Mobexpert, şi fiul lui Radu Enache, cunoscut hotelier.
Meniul costă 74 de euro şi va include delicatese precum parfait de pasăre cu dulceaţă de ceapă, creveţi, buşeuri cu surimi, dar şi pastă de jambon, sărmăluţe în foi de viţă şi de varză, costiţă, mămăliguţă, smântână, ruladă de curcan, pulpă de viţel. Masa va include şi un grătar în aer liber.
Decoraţiile sunt din flori de grădină, trandafiri, bujori şi hortensii în tonuri de roz fane. Atmosfera va fi întreţinută de interpreţii Aurel Tamaş, Călin Geambaşu, Smiley Band, dar şi de un DJ, a mai confirmat mireasa. Ea spune că verighetele au costat în total 500 de euro şi sunt făcute din aur rose.
Elena Băsescu a ţinut să precizeze şi că nu a impus nicio rest