Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Autostrada suspendată de 100 mil. euro pe km va fi construită în parteneriat public privat

Publicat in Capital, joi 30 august 2012 ·

Autostrada suspendată va fi construită şi nu va fi un efort financiar pe umerii Primăriei Capitalei, a celor de sector sau ai bucureştenilor, pentru că aceasta va fi făcută în parteneriat public privat (PPP), a declarat primarul general Sorin Oprescu, înainte de şedinţa CGMB.

El a replicat criticilor aduse acestui proiect de către preşedintele Asociaţiei "Salvaţi Bucureştiul", Nicuşor Dan, care a susţinut că preţul pe kilometru al acestei autostrăzi ar fi cel mai scump din lume. 'De pe pământ şi interplanetar am avut o comunicare, nu eu personal, ci cei din jurul meu cu cei de pe Lună şi mi-au spus la fel", a afirmat ironic primarul Oprescu.

Edilul Capitalei a mai precizat că în interiorul proiectului sunt trecute şi preţurile la ceea ce înseamnă servicii în jurul autostrăzii, tocmai ca ulterior cel care investeşte să-şi poată recupera banii.

Sorin Oprescu a mai spus că acest proiect ar fi trebuit să înceapă "ieri", menţionând că până în prezent s-au arătat dispuşi să investească oameni de afaceri din China, SUA, Rusia şi Coreea de Sud.

Într-un comunicat remis Agerpres, Nicuşor Dan afirma că preţul de 101,7 milioane de euro pe kilometru de autostradă este unul uriaş în comparaţie cu costul internaţional de execuţie al unei autostrăzi care este de 3 - 10 milioane de euro pe kilometru.

Sursa: Agerpres

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Carambol cu 5 mașini pe Centura Capitalei, în zona orașului Pantelimon. O persoană a fost rănită

Ziare.com acum 52 minute
Crambol cu 5 maşini luni, 13 ianuarie, pe Centura Capitalei, traficul în zona oraşului Pantelimon fiind îngreunat. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că cinci autovehicule (trei autoturisme, o autoutilitară ş

Ministrul de Finanțe, despre construcţia bugetului pentru 2025: Nu punem nicio modificare, nici de TVA, nici a impozitului pe muncă

Adevarul acum o ora
Construcţia bugetului pentru acest an nu ia în calcul nici modificarea TVA nici a impozitării muncii, a transmis ministrul Finanţelor, Tanczos Barna.

USR cere demararea de urgenţă a procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului: Am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv

News.ro acum 2 ore
USR cere conducerii Parlamentului să demareze de urgenţă procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condiţiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituţiei a expirat cu mai bine de jumătate de an în urmă. USR atrage atenţia c

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

IPJ Timiş: O nouă metodă de fraudă pe WhatsApp, numită ”Schema 1800”/ Utilizatorului i se solicită un cod, iar ulterior solicitantul preia controlul contului de WhatsApp al victimei

News.ro acum 54 minute
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş atrage atenţia că pe Whatsapp a apărut o nouă metodă de înşelătorie prin care anumite persoane solicită utilizatorului un cod, iar odată transmis acest cod, solicitantul preia controlul contului de Whatsapp al

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 2 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

Tyson Fury îşi anunţă din nou retragerea din box

Mediafax acum 37 minute
„Salutare tuturor, voi fi scurt şi la obiect. Vreau să anunţ retragerea mea din box. A fost o adevărată aventură, am iubit fiecare minut şi vreau să închei cu asta: Dick Turpin purta o mască”, a declarat Fury. Britanicul a mai anunţat retragerea din

MAE Atenționare de călătorie în Norvegia! Posibile alunecări de teren, avalanșe și inundații

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Norvegiei asupra faptului că Serviciul Național de Meteorologie norvegian a emis o serie de atenționări meteorolog

Cutremur cu magnitudinea 6,9 în Japonia. A fost emisă alertă de tsunami

Ziare.com acum 2 ore
Autoritățile din Japonia au emis luni, 13 ianuarie 2025, o alertă de tsunami, după un seism cu magnitudinea 6,9 care s-a produs în sud-vestul arhipelagului nipon, informează Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), citat de AFP.

ANPM: Peste 1.500 de kilometri de șosele și căi ferate au primit acorduri de mediu în 2024

Capital acum 2 ore
Președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM), Laurențiu Alexandru Păștinaru, a vorbit despre acordurile de mediu primite în 2024 pentru proiecte de infrastructură. El a precizat că s-au înregistrat progrese în emiterea acestor ac

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-3°/3°
Constanta
acum

lun.

0°/5°
mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-3°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

lun.

-1°/3°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°