Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reactorul care face să tremure planeta

Publicat in Romania Libera, joi 30 august 2012 ·

Reactorul 4 al centralei nucleare de la Fukushima îngrijorează oamenii de ştiinţă şi, având în vedere că începe sezonul taifunurilor, o nouă lovitură dură ar putea provoca radioactivitatea durabilă în întreaga emisferă nordică.

Potrivit unui specia­list nipon, „dacă bazinul reactorului 4 s-ar prăbuşi, emisiile de materii radioactive ar fi uriaşe - o estimare prudentă evocă o radioactivitate de 5.000 de ori mai mare decât cea a bombei atomice de la Hiroshima". Experţii lansează un semnal de alarmă privind această piscină de răcire a reactorului 4. Acoperită cu un simplu plastic, ea conţine 1.500 bare de combustibil nuclear, adică 264 tone. Bazinul în discuţie are o adâncime de 11 metri şi se află la 30 metri de sol pe construcţia puternic degradată a reactorului 4 şi foloseşte la răcirea combustibiliului provenit din fuziunea nucleară înaintea retratării. TEPCO, operatorul centralei nucleare de la Fukushima, asigură că a consolidat clădirea care suportă bazinul, dar nu prevede începerea retragerii barelor înainte de 2013.

În acest stadiu, piscina rămâne plină cu apă, circa un milion de litri. Însă un nou seism, un al doilea tsunami, o tornadă violetă pot schimba rapid situaţia. În aer liber, barele s-ar încinge fără ca tendinţa să poată fi oprită şi ar degaja în atmosferă o radioactivitate de cel puţin zece ori mai mare decât cea înregistrată după accidentul de la Cernobîl, susţin specialiştii.

În această vară, lucrurile nu au mers deloc bine la Fukushima. Sistemul de răcire a căzut, apa a început să se încălzească, ar fi putut fierbe şi să se evapore. Din fericire, până la urmă situaţia a putut fi restabilită. Numai că în Extremul Orient începe sezonul taifunurilor şi fostul şef al Agenţiei japoneze pentru Ştiinţă şi Tehnologie declară pentru Nouvel Observateur: „Mă rog ca în săptămânile care vin să nu se abată asupra centralei o tornadă vio

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Filmul românesc în care va apărea Silviu Prigoană după ce a murit. Va avea premiera pe 6 decembrie

Libertatea acum 8 ore
În vârstă de 60 de ani, Silviu Prigoană a murit pe 12 noiembrie 2024, după ce ar fi luat masa într-un restaurant din Bran.

Dezbateri publice - 13 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
ANUNŢ PUBLIC PENTRU DEZBATEREA PUBLICĂ PRIVIND SOLICITAREA DE REVIZUIRE A AUTORIZAŢIEI INTEGRATE DE MEDIU „ROMCIM S.A.”, cu sediul în Bucureşti, sector 1, Str. Emanoil Porumbaru nr. 93-95, etaj 1 şi 5, aduce la cunoştinţa celor interesaţi, organiz

Anchetă la Cluj, după ce o maşină a Poliţiei a fost filmată circulând pe trotuar – VIDEO

HotNews acum 6 ore
Poliţia Cluj a deschis o anchetă după ce imagini cu o autospecială circulând pe trotuar au apărut în mediul online. Două maşini de poliţie par a se deplasa către o intervenţie, întrucât ambele au semnalele acustice şi luminoase pornite, însă una din

Tânăr din București, mort pe loc după ce a intrat cu mașina într-o pasarelă pietonală. Unde a avut loc accidentul

Ziare.com acum 5 ore
Un tânăr de doar 22 de ani și-a pierdut viața marți seară, 12 noiembrie, într-un accident de circulație în București, după ce a intrat cu mașina într-o pasarelă pietonală. ”La data de 12.11.2024, în jurul orei 21.20, Brigada Rutieră a fost sesizată

Camera Deputaților, undă verde pentru cumpărarea a 32 de avioane de vânătoare F-35

Wall-Street.ro acum 10 ore
Camera Deputaţilor a adoptat, în procedură de urgenţă, proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane F-35. S-au înregistrat 195 voturi ''pentru'', 4 ''contra'' şi o abţinere, conform Agerpres. Proiectul de lege are legătură cu Concepţia de r

„Pacea nu mai este o certitudine”

Buna ziua Brasov acum o ora
Situaţia actuală de securitate ne arată că pacea nu mai este o certitudine pe continentul european, a declarat, marţi, şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, în cadrul alocuţiunii ţinute cu ocazia aniversării a 165 de ani de la

Liderul grupului PPE, după audierea Roxanei Mînzatu: „Există încă întrebări legate de proprietatea ei care necesită clarificare”

HotNews acum 5 ore
Liderul grupului Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European, Manfred Weber, a declarat marţi seară, într-un comunicat, că după audierea comisarului-desemnat român Roxana Mînzatu există încă întrebări legate de proprietatea acesteia d

Încă o dronă rusească a fost descoperită în Republica Moldova. Este a treia în tot atâtea zile

Ziare.com acum 9 ore
Încă o dronă, a treia în trei zile, a fost găsită marți, 12 noiembrie, în extravilanul localității Coșernița, din raionul Criuleni, din centrul Republicii Moldova, aflată la doar 23 de kilometri depărtare de capitala Chișinău, au anunțat autoritățil

Nicolae Ciucă, după aprobarea achiziţiei de F35: Este un avion care poate să ducă lupta şi în aer şi la sol, poate să fie un mijloc care achiziţionează informaţii. Este multifuncţional

News.ro acum 7 ore
Preşedintele PNL, generalul Nicolae Ciucă, a apreciat că, prin achiziţionarea avioanelor de generaţia a cincea - F35, România demonstrează că face într-adevăr ceva pentru apărarea spaţiului aerian. Avionul este ”un integrator de capabilităţi”- poate

Șeful Comisiei de control al SRI: „Sunt acuzații și dovezi clare că George Simion a avut întâlniri cu ofițeri ai GRU”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele comisiei pentru controlul SRI, Ioan Chirteş, a declarat, la Antena 3, despre interdicţia intrării liderului AUR, George Simion, în Ucraina şi Republica Moldova, că acolo sunt acuzaţii şi dovezi clare că George Simion a avut întâlniri cu

Vremea

București
acum

mie.

3°/6°
joi

5°/10°
vin.

6°/11°
sâm.

4°/9°
Iasi
acum

mie.

2°/10°
joi

1°/8°
vin.

1°/8°
sâm.

1°/9°
Constanta
acum

mie.

5°/10°
joi

7°/11°
vin.

7°/11°
sâm.

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/5°
joi

-1°/5°
vin.

-1°/5°
sâm.

-1°/6°
Timisoara
acum

mie.

3°/8°
joi

1°/7°
vin.

-0°/7°
sâm.

1°/9°