Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Asta ar fi cea mai mare nedreptate care i se poate face lui Andone! Italienii lansează o ipoteză halucinantă: "CFR vrea un tehnician din "Cizmă" în locul lui Ando"

Publicat in Pro Sport, joi 30 august 2012 ·

Conducerea campioanei României, CFR Cluj, ar intenţiona să-l înlocuiască pe antrenorul Ioan Andone cu italianul Edoardo Reja, a anunţat postul Sky Sport 24, citat de site-ul tuttomercatoweb.it.

CFR Cluj s-a calificat, miercuri seară, în grupele Ligii Campionilor, după ce a eliminat în play-off formaţia elveţiană FC Basel, cu scorul general de 3-1, iar patronul Arpad Paszkany a precizat că nu se pune problema înlocuirii lui Andone, chiar dacă echipa a avut un parcurs mai slab în primele etape ale Ligii I.

Edoardo Reja, în vârstă de 66 de ani, a pregătit ultima dată echipa Lazio Roma, cu care a terminat pe locul patru la finalul sezonului trecut. În cariera sa, Reja a mai antrenat formaţiile Treviso, Mestre, Varese, Pescara, Cosenza, Hellas Verona, Bologna, US Lecce, Brescia, AC Torino, Vicenza, Genoa, Catania, Cagliari, SSC Napoli şi Hajduk Split.

În ciuda informaţiilor publicate de ziariştii italieni, e greu de crezut că şefii CFR-ului vor face o schimbare pe banca tehnică după calificare în grupele Champions League.

MEDIAFAX

Acum poti viziona meciurile din Liga Campionilor LIVE, online, pe www.dolce-sport.ro!

Conducerea campioanei României, CFR Cluj, ar intenţiona să-l înlocuiască pe antrenorul Ioan Andone cu italianul Edoardo Reja, a anunţat postul Sky Sport 24, citat de site-ul tuttomercatoweb.it.

CFR Cluj s-a calificat, miercuri seară, în grupele Ligii Campionilor, după ce a eliminat în play-off formaţia elveţiană FC Basel, cu scorul general de 3-1, iar patronul Arpad Paszkany a precizat că nu se pune problema înlocuirii lui Andone, chiar dacă echipa a avut un parcurs mai slab în primele etape ale Ligii I.

Edoardo Reja, în vârstă de 66 de ani, a pregătit ultima dată echipa Lazio Roma, cu care a terminat pe locul patru la finalul sezonului trecut. În cariera sa, Reja a mai antrenat formaţiile Treviso, Me

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING | Trump suspendă ajutorul militar pentru Ucraina. Ultima declarație a lui Zelenski l-a supărat

Wall-Street.ro acum 14 minute
Statele Unite ale Americii suspendă ajutorul militar pentru Ucraina după disputa dintre preşedintele american Donald Trump şi omologul său ucrainean Volodimir Zelenski în Biroul Oval, au confirmat oficiali de la Casa Albă pentru Bloomberg, Fox News

Bucureștiul rămâne ”capitala europeană a riscului seismic”. Un fost primar general avertizează că reabilitarea imobilelor este blocată în "hârtii"

Ziare.com acum 28 minute
Fostul primar general al Capitalei, Gabriela Firea, afirmă că, la 48 de ani de la cutremurul din 4 martie 1977, Bucureștiul continuă să fie ”capitala europeană a riscului seismic”. Ea prezintă realizările din mandatul său de primar și subliniază că,

De ce s-au despărțit Sebastian Dobrincu și Otniela Sandu. Milionarul rupe tăcerea: „Nu e ușor să…”

Cancan acum o ora
O nouă despărțire surprinzătoare zguduie showbizul românesc! Sebastian Dobrincu și Otniela Sandu nu mai formează un cuplu, vestea separării venind pe neașteptate pentru fanii celor doi. Relația lor, care părea solidă și plină de momente frumoase, s-

Aproape 100 de percheziţii, în 12 judeţe şi în Bucureşti, la grupări specializate în contrafacerea permiselor de conducere şi a documentelor de identitate/ Peste 50 de suspecţi vor fi duşi la audieri la DIICOT Piteşti

News.ro acum 29 minute
Poliţişti şi procurori ai DIICOT Piteşti au făcut, marţi, 95 de percheziţii în judeţele Argeş, Vâlcea, Dâmboviţa, Vrancea, Olt, Giurgiu, Teleorman, Ilfov, Mureş, Hunedoara, Maramureş, Prahova şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar care vizează ac

Calendar-ortodox Sărbătoarea religioasă a zilei de marți, 4 martie 2025

Ziua Constanta acum o ora
Sfântul Gherasim de la Iordan a trait in secolul al VII-lea. Dupa ce s-a calugarit, s-a retras in pustiul Tebaidei unde a intemeiat un asezamant monahal, prezent si in zilele noastre. Atat de mult s-a impartasit de viata dumnezeiasca, incat si fiare

Trudeau afirmă că Canada va impune imediat tarife de 25% pentru 30 de miliarde de dolari de produse americane ca răspuns la decizia lui Trump

News.ro acum 3 ore
Canada va răspunde imediat cu tarife pentru 30 de miliarde de dolari de bunuri americane dacă decizia administraţiei Trump de a impune tarife ţării sale intră în vigoare marţi, a declarat Prim-ministrul Canadei, Justin Trudeau, potrivit CNN. ”Astăzi

Prognoza meteo pentru luna martie. Cum va fi vremea și unde va ploua cel mai mult

Adevarul acum o ora
Luna martie vine cu temperaturi mai calde decât în mod obișnuit, inclusiv la munte. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni indică precipitații apropiate de normal, cu unele variații regionale.

Percheziții în București și în 12 județe la o rețea care oferea permise de conducere și cărți de identitate false

Press Alert acum 39 minute
Foto: Arhivă Polițiștii și procurorii DIICOT fac marți 95 de percheziții în mai multe județe din țară la membrii unei rețele care ofereau contra cost permise de conducere și cărți de identitate false. Potrivit DIICOT, perchezițiile au loc în județel

Nicuşor Dan: Intrăm într-o perioadă globală în care o să apară tensiuni şi dacă vrei să ai pace trebuie să descurajezi războiul. Şi descurajezi războiul având o armată pregătită pentru război/ ”Nu se pune problema” ca SUA să-şi retragă trupele din România

News.ro acum 11 ore
Candidatul independent la Preşedinţia României Nicuşor Dan a afirmat, luni seară, că România trebui să îşi consolideze funcţionarea instituţiilor statului, inclusiv armata. ”Dacă vrei pace, trebuie să descurajezi războiul”, a spus Nicuşor Dan. Nicuş

OPEC+ va continua cu majorarea planificată a producţiei de petrol în aprilie – surse

News.ro acum 2 ore
OPEC+ a decis să continue cu majorarea planificată a producţiei de petrol începând din aprilie, au declarat luni trei surse din cadrul grupului producător pentru Reuters. OPEC+, care include membrii OPEC alături de Rusia şi alţi aliaţi, a redus prod

Vremea

București
acum

mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
vin.

8°/17°
Iasi
acum

mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

mar.

2°/9°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

-1°
mar.

-1°/10°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

-1°
mar.

-1°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

7°/17°