Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dan Voiculescu: O nouă suspendare a preşedintelui - posibilă şi legitimă

Publicat in Bursa, vineri 31 august 2012 ·

* Ion Iliescu: De ce se tot bagă Voiculescu?

* Relu Fenechiu s-a exprimat recent, la rândul său, pentru o nouă suspendare

* Emil Boc nu crede că se poate pune în discuţie o nouă procedură de suspendare de către "oameni care sunt sănătoşi la cap"

O nouă suspendare a preşedintelui Traian Băsescu este posibilă şi chiar legitimă, a afirmat ieri, preşedintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu. Domnia sa a spus, într-un interviu acordat Agerpres:

"Românii doresc demiterea lui Traian Băsescu, iar articolul 95 din Constituţie permite fără nicio problemă declanşarea unei noi proceduri de suspendare. Însă, dacă se va mai iniţia o asemenea procedură, ar fi recomandabil să se des-făşoare la sfârşitul lui octombrie, începutul lui noiembrie, astfel încât referendumul pentru demitere să poa-tă fi organizat în aceeaşi zi cu alegerile parlamentare, din respect pentru cetăţeni şi din raţiuni economice".

În opinia sa, înainte de toate, Traian Băsescu a fost demis. Dan Voiculescu a adăugat: "În România reală, nu în cea fictivă, 8,4 milioane de voturi reprezintă aproximativ 60% din total. Aşadar, domnul Băsescu este demis. Întoarcerea sa episodică la Cotroceni reprezintă o anomalie, un eşec al democraţiei. Şase, şapte sau nouă oameni nu pot decide împotriva a 60% dintre români. Eu cred că această anomalie va fi curând îndepărtată".

Preşedintele fondator al PC consideră că "această anomalie" poa-te fi îndepărtată în mod concret cu mijloace democratice, legale şi constituţionale: "Votul a 7,4 milioane de români nu poate fi ignorat. Nu putem privi în cealaltă parte. Nu putem să ne prefacem că nu s-a întâmplat".

"După 29 iulie 2012, România s-a schimbat ireversibil. Cei care nu înţeleg această realitate pierd legătura cu naţiunea. Rezultatul referendumului în care 87% dintre votanţi au ales să îl demită pe Traian Băsescu oferă doar

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum 49 minute
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Primul caz de deces provocat de rabie în România după 13 ani. Bărbat din Iași, ucis de un câine fără stăpân

Mediafax acum 36 minute
Incidentul s-a petrecut în luna februarie, când bărbatul, tată a trei copii, a fost mușcat de un câine vagabond. Deși se știa că rabia este mortală la om, singurul tratament primit a fost unul cu antibiotice, la recomandarea medicului de familie. Po

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 29 minute
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Arest la domiciliu prelungit cu 30 de zile pentru trei dintre mercenarii lui Horațiu Potra. Liderul grupării este în continuare căutat de autorități

Adevarul acum 55 minute
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, 16 iulie, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra.

Video Incendiu uriaș pe amplasamentul Festivalului Tomorrowland. Toată scena principală a fost cuprinsă de flăcări

Adevarul acum 29 minute
Un incendiu a izbucnit pe locul unde urmează să se desfășoare festivalul Tomorrowland între 18 și 20 iulie.

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum 2 ore
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Ministrul de Externe anunţă posibile noi rechemări de ambasadori şi concursuri în 2025

BusinessMagazin acum 41 minute
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, confirmă că sunt posibile noi rechemări de ambasadori pe modelul cazului Andreei Cristescu, în contextul evaluărilor în curs la nivel diplomatic.

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 7 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 4 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Vremea

București
acum

25°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

21°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

24°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/30°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°