O puştoaică devine conştientă de apartenenţa ei la etnia romă. Cîteva femei încearcă să oprească dispariţia Centrului cultural din cartierul lor. O doamnă în vîrstă vorbeşte despre iubirea tîrzie a tatălui ei imediat după Al Doilea Război Mondial. O unguroaică din Tîrgu-Mureş îşi sărbătoreşte ziua de naştere cu prieteni din Budapesta şi se trezeşte cu musafiri români la uşă. Dorin Tudoran este interogat de Securitate. Pentru soţia unui miner din Valea Jiului, utopia este că ar putea să se mute la Deva. O fetiţă este bătută de colegii de clasă pentru că aşa a făcut şi „doamna“. O femeie vrea să recupereze casa în care a copilărit, confiscată de stat. Un bătrîn încearcă să îşi salveze locuinţa care a fost retrocedată. Un tînăr cu deficienţe de auz îşi doreşte să devină dansator. DE ACELASI AUTOR Această tăcere care ţîşneşte Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc interpretează Conu Leonida Despre tigri şi frică Cînd sufletul se scurge din sticlăAparent, personajele nu au nici o legătură unele cu altele. În esenţă, aşa şi este. Ceea ce le face să aparţină aceluiaşi grup este calitatea de exponent al unei inflamaţii sociale. Un simptom de boală civică. Nu sînt poveştile unor oameni, ci ale unor comunităţi. Minerii, bătrînii, surzii, romii, locuitorii din cartierul Rahova (Bucureşti), oraşele multietnice, chiriaşii şi proprietarii caselor naţionalizate. Sînt şi simptome ale unor probleme la nivel naţional, precum sistemul de învăţămînt sau lustraţia. De cîţiva ani, mai mulţi artişti tineri deschid ochii din ce în ce mai mari spre realitatea socială şi îi identifică hibele. Apropierea de zona socială, iniţial timidă, a devenit una dintre direcţiile clare ale teatrului românesc contemporan. Asta în ciuda faptului că UNITER-ul continuă să o ignore, păstrînd premiile de specialitate în aria sigură a teatrului „oficial“. Teatrul comunităţii se dezvoltă, de regulă, în spaţii independ