Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BCR: România are nevoie de câteva proiecte majore pentru a muta atenţia dinspre mediul politic

Publicat in Capital, joi 30 august 2012 ·

Pentru a deveni atractivă pentru investitori, România trebuie să mute atenţia analiştilor internaţionali dinspre mediul politic spre cel economic prin lansarea mai multor proiecte economice majore, a declarat azi Lucian Anghel, economistul-şef al BCR.

„Dacă ne uităm la datele de PIB pe trimestrul II, am avut o creştere de 0,5% faţă de trimestrul anterior, ajustat, ceea ce ne-a situat în primul eşalon între statele din UE. De asemenea, faţă de trimestrul similar de anul trecut am avut o creştere de 1,7%, faţă de o scădere de 0,4% în zona euro. Nu putem spune că stăm rău. Problema e că nu prea s-a discutat despre performanţa din trimestrul II”, a spus azi Lucian Anghel.

Potrivit economistului-şef al BCR e important să putem muta focusul de pe scena politică.

„Pe termen scurt, e foarte important să se finalizeze nişte proiecte economice cu impact care să mute atenţia analiştilor internaţionali de pe mediul politic pe cel economic. Spre exemplu, am putea vorbi de o emisiune de obligaţiuni pe pieţele externe, de lansarea unui proiect major pe infrastructură, de genul unui Parteneriat Public Privat, cum ar fi pentru autostrada Comarnic-Braşov, şi aşa mai departe”, a explicat Anghel.

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Amendă pentru Aeroportul Otopeni, după câteva zile cu aerul condiționat stricat. Temperatura din interior depășea 30 de grade

Ziare.com acum o ora
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a amendat cu 10.000 de lei Aeroportul Internaţional Henri Coandă din cauza temperaturii ambientale pentru limita normală în terminalele Plecări şi Sosiri, determinată de defecţiuni la sistemul de

Italia este eliminată de la Euro 2024

Mediafax acum 57 minute
Italienii au început prost meciul şi încă de la început elveţienii au pus stăpânire pe joc, iar în minutul 37 au preluat conducerea: Vargas l-a atras în mijlocul careului pe Freuler, care a şutat cu stângul spre poartă şi l-a „învins” pe Donnarumma.

Elveţia e prima echipă calificată în sferturi la Euro 2024, după ce a eliminat Italia

Mediafax acum 36 minute
Italia, campioana în exerciţiu a fost eliminată de la Euro 2024 după ce a înfruntat sâmbătă Elveţia. Elveţienii au fost echipa mai bună în cea mai mare parte a meciului şi au părut mai puternici, fizic şi tehnic. Italia nu a contat în atac, puţinele

Incendiu masiv la nord de Atena, pe fondul riscului sporit de incendii în 6 regiuni greceşti

Mediafax acum 2 ore
Un incendiu de vegetaţie a izbucnit sâmbătă după-amiază într-o zonă forestieră la nord de Atena, pe fondul riscului sporit de incendii în şase regiuni greceşti. Patruzeci de incendii de vegetaţie au izbucnit din zorii zilei în întreaga ţară.

Reactorul 1 al centralei nucleare din Cernavodă a fost resincronizat la Sistemul Energetic Naţional după finalizarea programului de oprire planificată

News.ro acum 58 minute
Nuclearelectrica, compania de stat care administrează centrala nucleară din Cernavodă, anunţă că reactorul 1 a fost resincronizat sâmbătă după-amiază la Sistemul Energetic Naţional după finalizarea programului de oprire planificată. ”Nuclearelectric

Ucraina şi Belarus îşi consolidează fiecare dispozitivul militar la graniţa comună

G4Media acum o ora
Armata din Belarus a anunţat sâmbătă desfăşurarea unor sisteme antiaeriene suplimentare la graniţa cu Ucraina, după ce anterior a sporit acolo de asemenea efectivele forţelor terestre, în timp ce a acuzat Ucraina de pregătirea unor acte de spionaj ş

Carla Bruni-Sarkozy, audiată. Ce riscă soția fostului președinte al Franței

Ziare.com acum 2 ore
Carla Bruni-Sarkozy va fi convocată din nou la o audiere judiciară în dosarul legat de finanţarea campaniei electorale din 2007 a soţului său, fostul preşedinte Nicolas Sarkozy, cu fonduri oferite de fostul dictator libian Muammar Gaddafi, relatează

Atacator cu arbaleta, ucis în faţa ambasadei israeliene din Belgrad. Un poliţist a fost rănit

Mediafax acum 3 ore
Poliţia l-a identificat pe atacator ca fiind un „convertit" la islam, care s-a născut în 1999 în oraşul Mladenovac, la aproximativ 50 de kilometri de Belgrad, conform AFP. Atacul a avut loc sâmbătă în capitala sârbă, când atacatorul l-a împuşcat pe

Romain Bardet a câştigat prima etapă a Turului Franţei

News.ro acum o ora
Ciclistul francez Romain Bardet s-a impus sâmbătă în prima etapă a Turului Franţei. La 33 de ani, Romain Bardet (DSM–Firmenich PostNL) a câştigat prima etapă a Turului Franţei ediţia 2024, etapă începută la Florenţa şi încheiată la Rimini. Este a pa

Este oficial Elena Lasconi a fost aleasă candidatul USR la alegerile prezidenţiale

Ziua Constanta acum 4 ore
Preşedintele USR, Elena Lasconi, a fost aleasă sâmbătă, la Congresul extraordinar al partidului, drept candidatul formaţiunii politice la alegerile prezidenţiale. Au fost înregistrate 531 de voturi (94,31%) pentru candidatura Elenei Lasconi, potrivi

Vremea

București
acum

28°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
lun.

21°/39°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

27°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
mar.

17°/29°
Constanta
acum

22°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/28°
lun.

20°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

17°/25°
Timisoara
acum

28°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°
mar.

17°/23°