Real şi Barcelona au, fiecare, cîte o jumătate plină şi una goală după această dublă manşă din Supercupa Spaniei
A mai trecut un “Clasico”, prilej pentru toată lumea să remarce cît de global a devenit acest termen. Sîntem în august, lună de vacanţe, s-a jucat în Supercupa Spaniei, cel mai subţire trofeu dintre toate cele pe care şi le dispută cei doi coloşi, ora de start a fost imposibilă pentru multe colţuri ale lumii, însă întreaga planetă şi-a ţinut respiraţia pe parcursul celor 90 de minute. Cea mai bună dovadă, invazia de mesaje pe reţelele de socializare şi ratingurile televiziunilor. Real Madrid şi FC Barcelona au ajuns la un nivel de forţă atît de brutal încît orice alt eveniment trece în plan secund atunci cînd cele două se află faţă în faţă.
Pînă la a analiza cele întîmplate în dubla manşă un lucru merită remarcat. Faţa umană a acestor două jocuri. Calmul şi fair-playul au fost pe gazon şi în tur, şi în retur. Spre deosebire de anul trecut, cînd protagoniştii din teren şi de pe bănci s-au bătut, la propriu, lucrurile s-au schimbat. În primul rînd graţie performanţei obţinute de “naţionala” Spaniei, care a făcut ca prietenia dintre cei de la Real şi cei de la Barcelona să se întărească, dar şi datorită lui Jose Mourinho. Caracter puternic, impulsiv deseori, portughezul a fost obsedat să bată Barcelona, iar Supercupa din vara trecută a pregătit-o special, de unde şi frustrările generate de eşec. Acum, cu titlul de campion cîştigat, Mourinho e mult mai calm, căci obiectivul său principal în acest sezon e de departe Liga Campionilor.
Fotbalul e o stare de spirit
Există două jumătăţi ale paharului. Fiecare parte şi-o alege pe cea plină. Vorbim de suporteri, de fani, de cei care gîndesc în funcţie de rezultat. Unii se vor repezi să spună că Real şi-a sufocat rivalul în prima parte a meciului de miercuri, aşa cum n-a mai făcut-o niciodată