Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce spune scriitorul Vasile Ernu, despre susţinerea lui Marga la ICR

Publicat in Romania Libera, joi 30 august 2012 ·

Scriitorul Vasile Ernu a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, referitor la susţinerea lui Andrei Marga pentru şefia Institutului Cultural Român (ICR), că era foarte important ca USL să consulte comunitatea artiştilor cu privire la noua conducere a ICR.

Citeşte şi:

Dan Perjovschi: Dacă se vrea un ICR nepolitic, atunci trebuie organizat concurs

Radu Muntean: Numirea lui Andrei Marga ar fi evident una politică; ICR se politizează iremediabil

"USL nu a reacţionat, din păcate, la protestul şi la propunerile artiştilor. Artiştii au protestat faţă de schimbarea misiunii ICR, acest lucru este foarte important, fiindcă va avea efecte negative pe termen mediu şi lung. De asemenea, comunitatea artiştilor cerea să fie consultată cu privire la persoanele care vor fi aduse la conducerea ICR sau ca posturile respective (de preşedinte şi vicepreşedinţi, n.r.) să fie scoase la concurs", a spus Vasile Ernu.

El a subliniat că era foarte important ca USL să fi fost atentă la solicitările comunităţii artiştilor. "Se fac instituţii pentru a sluji puterii şi nu pentru a sluji comunităţii cărora le sunt destinate", a spus Vasile Ernu.

"În ce măsură domnul Marga este o persoană bună pentru acest post rămâne de văzut. Eu nu cred că este cea mai bună persoană în poziţia asta. Aşteptăm însă să vedem cu ce echipă vine domnul Marga, dacă va continua programele (începute de fosta conducere, n.r.)", a mai spus Ernu.

Fostul ministru de Externe Andrei Marga este susţinut de PNL pentru a prelua şefia Institutului Cultural Român, numirea în această funcţie urmând a se face prin decizie a Senatului, în subordinea căruia se află, în prezent, această instituţie.

Surse liberale au declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, că propunerea PNL urmează să fie înaintată, la începutul sesiunii ordinare a Parlamentului, când Senatul va stabili o nouă conducere a Institutului Cultu

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Cisterna GPL blocată în Pasajul Unirii. Băluță: O faptă similară unui atentat terorist

Wall-Street.ro acum 52 minute
O cisternă încărcată cu GPL s-a oprit într-una din porţile de gabarit ale Pasajului Unirii, în noaptea de joi spre vineri, iar circulaţia rutieră în zonă a fost oprită temporar. Incidentul s-a petrecut la Pasajul Unirii, pe sensul dinspre bulevardul

BREAKING NEWS Percheziţii la mercenari ai lui Potra

Wall-Street.ro acum 36 minute
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează, vineri, percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale. Anc

George Simion își depune astăzi candidatura la alegerile prezidențiale. „Depășim 600.000 de semnături”

HotNews acum 19 minute
Liderul AUR George Simion își depune astăzi dosarul pentru înscrierea la alegerile prezidențiale din luna mai. El va susține un discurs și o conferință de presă după depunerea candidaturii, dar nu la sediul BEC, a anunțat vineri dimineață partidul.

Percheziţii într-un dosar penal privind acţiuni împotriva ordinii constituţionale

HotNews acum o ora
Parchetul ICCJ a anunţat că vineri au loc percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale, conform News.ro. „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă

Pasageri evacuaţi pe aripa unui avion American Airlines după ce motorul a luat foc – VIDEO

HotNews acum 3 ore
Zeci de pasageri au fost nevoiţi să stea pe aripa unui avion American Airlines pe Aeroportul Internaţional din Denver, în timp ce evacuau aeronava după ce unul dintre motoare a luat foc joi seară, degajând un fum gros şi negru în aer, relatează CNN.

Tragedie în Botoșani. Doi bărbați au murit într-un incendiu care le-a cuprins casa FOTO VIDEO

Ziare.com acum 32 minute
Doi bărbaţi au fost găsiţi decedaţi într-o casă cuprinsă de flăcări, în localitatea Mitoc, au anunţat vineri dimineaţa, 14 martie, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani. Potrivit acestora, casa şi un adăpost de animale a

Horoscop pentru vineri, 14 martie 2025. Ce spun astrele pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Rutina de la locul de munca sau din segmentul domestic te poate obosi astazi. De aceea, organizează-ți treburile si timpul astfel incat sa faci totul cu placere si mai ales in ritmul tau. Sunt posibile erori de judecata si dezvăluirea unor ch

Video-foto. Bărbați găsiți decedați sub dărâmături după un incendiu violent

Ceahlaul acum 52 minute
Doi bărbați, în vârstă de 65, respectiv 60 de ani, au fost găsiți fără suflare sub dărâmături, în urma unui incendiu devastator care a cuprins o gospodărie din localitatea Mitoc, județul Botoșani. Pompierii au fost alertați în această dimineață, 14

INS: Câştigul salarial mediu net în ianuarie 2025 a scăzut cu 5,6%, la 5.328 lei, faţă de luna decembrie 2024

News.ro acum 39 minute
Câştigul salarial mediu net a fost 5.328 lei, în ianuarie 2025, în scădere cu 317 lei (-5,6%) faţă de luna decembrie 2024, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). ”În luna ianuarie 2025, câştigul salarial mediu brut a fost

Doi judecători federali dispun reangajarea temporară a mii de angajaţi concediaţi de administraţia Trump

News.ro acum 2 ore
Doi judecători federali a decis joi că mii de angajaţi aflaţi în perioadă de probă, concediaţi în masă de administraţia Trump, trebuie să fie reinstalaţi temporar în funcţii, transmite CNN. O ordonanţă temporară emisă de judecătorul senior James Bre

Vremea

București
acum

14°
vin.

13°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/21°
lun.

4°/14°
Iasi
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

12°/23°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

18°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

14°/18°
lun.

5°/13°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

10°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

15°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/13°
lun.

1°/9°