Un bărbat din municipiul Alba Iulia a reclamat la poliţie că i s-a furat maşina în timp ce el şi soţia sa se distrau la petrecerea unei nunţi organizate la un restaurant din municipiul Câmpulung Moldovenesc.
Păgubitul, Gavril G., în vârstă de 37 de ani, le-a spus poliţiştilor că, în noaptea de luni spre marţi, şi-a lăsat maşina, un Opel Vectra, în parcarea publică de pe strada Dimitrie Cantemir. A încuiat-o şi s-a dus la nuntă, iar spre dimineaţă, în jurul orei 7.15, a observat că maşina îi dispăruse.
Gavril C. le-a mai precizat poliţiştilor că înainte de nuntă, în jurul orei 16:00, a constatat că a pierdut cheile autoturismului. Cum nu le-a mai găsit, s-a folosit de dublura cheii, pe care o deţinea soţia sa.
„În interiorul autoturismului se afla cartea de identitatea a vehiculului, fără alte bunuri, valoarea prejudiciului fiind de circa 3.000 de euro”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, precizându-se că s-au dispus măsuri de căutare și urmărire a autoturismului.
Un bărbat din municipiul Alba Iulia a reclamat la poliţie că i s-a furat maşina în timp ce el şi soţia sa se distrau la petrecerea unei nunţi organizate la un restaurant din municipiul Câmpulung Moldovenesc.
Păgubitul, Gavril G., în vârstă de 37 de ani, le-a spus poliţiştilor că, în noaptea de luni spre marţi, şi-a lăsat maşina, un Opel Vectra, în parcarea publică de pe strada Dimitrie Cantemir. A încuiat-o şi s-a dus la nuntă, iar spre dimineaţă, în jurul orei 7.15, a observat că maşina îi dispăruse.
Gavril C. le-a mai precizat poliţiştilor că înainte de nuntă, în jurul orei 16:00, a constatat că a pierdut cheile autoturismului. Cum nu le-a mai găsit, s-a folosit de dublura cheii, pe care o deţinea soţia sa.
„În interiorul autoturismului se afla cartea de identitatea a vehiculului, fără alte bunuri, valoarea prejudiciului fiind