Cele mai stabile ocupaţii sunt cele ale electricienilor, electromecanicilor şi infirmierelor, potrivit studiului ”Impactul calificării și recalificării asupra cererii și ofertei de muncă”, realizat în cadrul proiectului “Biroul pentru observarea pieței muncii” coordonat de Blocul Naţional Sindical (BNS).
Ocupaţiile cele mai întâlnite printre cele 6,15 milioane de de salariaţi existenţi sunt, potrivit studiului, cele de contabil contabil (2,21% din total), confecționeri (2,2% din total) și personal de pază și ordine publică (2,04% din total).
În topul celor mai sigure ocupaţii, figurează cea de electrician, montator şi reparator de linii electrice şi subterane (cu o stabilitate medie de 12,5 ani), electromecanic și reparator de aparate și echipamente electrice (aproximativ 11 ani) şi infirmieră sau și îngrijitoare în instituții de ocrotire socială și sanitară, cu o vechime medie de aproape 11 ani.
Cele mai instabile ocupații sunt cele de barman şi ospătar (mai puţin de cinci ani este media petrecută de o persoană în joburi de acest gen), agenți în activitatea financiară (4,4 ani), agenți comerciali (5,2 ani) şi personal de pază și ordine publică (5,5 ani).