„Visăm, muncim, dormim, iubim, călătorim, gândim şi facem multe alte lucruri după criterii. Vieţuim conform unor criterii şi chiar murim după criterii. Avem încă o dată ocazia să constatăm, exact la fel ca Monsieur Jourdin, că trăim după nişte criterii, deşi credem că trăim liberi şi de capul nostru.“ Astfel scrie, despre cartea dlui dr. Puiu Stoiculescu – Omul şi criteriile, dl dr. M. Gh. Călin în recenzia publicată la Cartea confraţilor.

Cartea OMUL ŞI CRITERIILE este o apariţie editorială care surprinde încă de la prima vedere. În ciuda subiectului ei generos, are dimensiunile unei şocolate. Se aseamănă ca format cu plachetele în care îşi publicau Marin Sorescu parodiile din „Singur printre Poeţi“ şi Nichita Stănescu „O viziune a sentimentelor“, prin anul de graţie 1964. Spunea Poetul atunci: „Din punctul de vedere-al pietrelor, soarele-i o piatră căzătoare, oamenii-s o lină apăsare... Sunt mişcare-adaugată la mişcare“... Cu instrumentele poeziei, „îngerul blond“ desluşea uimit în universul mic şi universul mare un factor unitar de contemplare pe cât de gregar tot pe atât de fluid şi inconstant: criteriul. Nichita nu îl numeşte şi probabil că în toata opera lui nu găsim acest termen. Autorul cărţii pe care o semnalăm nu are prin formaţie tentaţia confesiunii, dar are delicateţea ca, pe ultima pagină a volumului, să menţioneze că şi-a elaborat eseul între anii 1965 şi 1985. Constatăm astfel că interesul pentru conceptul de criteriu, prin coincidenţă, întâmplare sau alt chimism nelămurit, i se impune dlui dr. Puiu Stoiculescu în aceleaşi zile în care Nichita Stănescu îi remarca mirat forţa şi rezervele revelatorii. Douăzeci de ani, autorul acestui eseu este preocupat de problematica criteriului şi nu conteneşte să îl studieze, să îl analizeze şi să îl dezbată, explorându-i faţetele ascunse şi amăgitoare, părţile raţionale şi cele aleatorii, val