După ce iar a luat bătaie de la Băsescu, Cristian Tudor Popescu a scris un editorial plin de obidă în Gândul, în care, ironic, bănuiesc, zice aşa: "Prin urmare, n-ar fi mai bine ca preşedintele, care să fie şi prim-ministru, ca în America, să fie numit de Washington şi Bruxelles?"

Până la un punct, îl înţeleg pe C.T.Popescu. Orice ziarist mare din România se laudă că "a pus" sau "a dat jos" un preşedinte de ţară sau măcar un premier. Popescu încearcă de prin 2001, cel puţin!, să scape România de Băsescu şi nu-i iese. Gândiţi-vă câte alegeri a pierdut Popescu: primăria Capitalei - 2004, prezidenţiale - 2004, suspendarea din 2007, din nou prezidenţiale, în 2009 şi, acum, din nou, o suspendare care părea că are toate şansele să se finalizeze fericit. Nu-i de mirare că omul are o serioasă frustrare.

Unde încep să nu mai înţeleg: de ce s-a convertit această frustrare în ură faţă de "Bruxelles şi Washington". Nu sunt Ponta şi Antonescu cei care au acceptat ca referendumul să nu fie validat decât la o prezenţă de peste 50%? Aş spune că au acceptat în genunchi - ah, ce-mi place să o spun, după ce băieţii au morfolit cuvintele astea de câte ori apărea FMI-ul pe aici. Puteau refuza să pună în practică decizia Curţii Constituţionale – nu o publicau în Monitorul Oficial şi nu modificau ordonanţa referitoare la prag - şi-l dădeau jos pe dictator, fără probleme. În Paraguay, ţară demnă, care nu ascultă nici de Washington şi nici de Bruxelles, s-a petrecut recent ceva asemănător. Brazilia, un fel de Germanie a Americii de Sud, a făcut scandal, a ameninţat că scoate Paraguayul din Mercosur, dar nu s-a întâmplat nimic. Deci…dacă Popescu are o nemulţumire, ar trebui să întrebe la Ponta şi Antonescu de ce au înghiţit ce le-a cerut Occidentul.

Acum, lăsând gluma la o parte, ceea ce văd este că, de vreo săptămână încoace, de când Băsescu stă cuminte la C