Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mii de elevi, în pericol să nu poată merge la şcoală. Peste 600 de şcoli din judeţul Suceava nu au autorizaţie sanitară de funcţionare

Publicat in Adevarul, vineri 31 august 2012 ·

Aproape 80% din şcolile şi grădiniţele din judeţul Suceava n-au primit actele necesare care să ateste că pot desfăşura lecţii în condiţii bune.

Este o situaţie care se repetă aproape an de an, dar nimeni nu pare preocupat să reglementeze această situaţie.

Din cele 833 de unităţi de învăţământ, doar 177 au autorizaţie de funcţionare, 106 în mediul urban şi 71 în mediul rural.

În schimb, fără autorizaţie sunt 655 de unităţi de învăţământ, din care 58 în oraşe şi 598 în mediul rural.

Potrivit reglementărilor în vigoare, şcolile trebuie dotate cu grupuri sanitare, apă curentă sau program într-un singur schimb, la grădiniţe.

Tot din cauza condiţiilor necorespunzătoare, mai exact pentru că lucrările de reabilitare nu au fost finalizate, trei unităţi de învăţământ vor începe anul şcolar în spaţii improvizate.

Rezultate Evaluarea Naţională Suceava 2012. Peste 4.000 de elevi au luat sub 5! Află aici ce notă a luat copilul tău!

Cele trei unităţi sunt Şcoala cu clasele I-VIII Gura Putnei, Şcoala cu clasele I-IV Plopi-Bogdăneşti şi Şcoala cu clasele I-VIII Grăniceşti.

Intră pe suceava.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aleșii gălăţeni cer premierului Bolojan intervenţia statului pentru salvarea combinatului siderurgic din Galaţi. „Nu putem permite să ajungă o ruină industrială”

HotNews acum 28 minute
Europarlamentarul Dan Nica, preşedintele CJ Galaţi, Costel Fotea, primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, şi parlamentarii gălăţeni au transmis premierului Ilie Bolojan o scrisoare deschisă prin care cer intervenţia statului pentru salvarea co

Autostrada A0 Sud este completă: AKTOR a dat în trafic Lotul 3

Adevarul acum 46 minute
AKTOR România a contribuit decisiv la crearea celui mai lung tronson continuu de autostradă din România când a încheiat lucrările la Lotul 3 al autostrăzii A0 București Sud, între Joița și Bragadiru.

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum o ora
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Pană de curent pe scară largă în mai multe regiuni din CEHIA, inclusiv numeroase districte din Praga

Gandul acum o ora
O pană de curent pe scară largă a afectat mai multe regiuni din Cehia, inclusiv mai multe districte din Praga, mai multe orașe din Boemia Centrală și regiunile Usti nad Labem și Liberec, potrivit operatorului național de rețea CEPS. Întreruperea a a

Ilie Bolojan a avut consultări cu reprezentanţii patronatelor şi sindicatelor

BusinessMagazin acum o ora
Premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit vineri, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii patronatelor şi sindicatelor. Participanţii au discutat despre măsurile guvernamentale pentru reducerea deficitului bugetar.

VIDEO Explozie puternică la o benzinărie din Roma. Mai multe persoane au fost rănite, iar clădirile din apropiere, avariate

HotNews acum 6 ore
Mai multe persoane au fost rănite, dintre care trei prezintă arsuri grave, după ce o benzinărie a explodat vineri dimineață într-un cartier din estul Romei, relatează Reuters. Potrivit Corriere della Sera, printre răniți se numără polițiști și pompi

Guvernul Bolojan se întâlnește astăzi pentru primul pachet de „măsuri fiscal-bugetare”

HotNews acum 9 ore
Guvernul Ilie Bolojan se va reuni vineri în ședință pentru a discuta „măsuri fiscal-bugetare”, reuniunea venind după ce premierul a spus joi că reducerea deficitului bugetar excesiv se va face prin trei pachete de măsuri care vor fi adoptate succesi

Un tânăr din Pașcani care a omorât un pui de câine a fost arestat preventiv

G4Media acum 39 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un tânăr din Paşcani care a ucis câinele de două luni al prietenei sale a fost arestat preventiv, decizia fiind luată vineri de magistraţii Judecătoriei Paşcani, transmite News.ro. Urmărește cele mai

Dan Șucu: Cuvântul de ordine trebuie să fie eficientizarea activităţii sectorului public, nu taxarea suplimentară a contribuabililor şi a sectorului privat

Mediafax acum 18 minute
România are nevoie de măsuri rapide pentru corectarea deficitului bugetar, însă această echilibrare trebuie să se realizeze prin reducerea cheltuielilor şi nu prin creşteri de taxe, iar cuvântul de ordine trebuie să fie eficientizarea activităţii se

Ilie Bolojan, după Consiliul Naţional Tripartit: Este extrem de important să câştigăm credibilitatea în relaţia cu Comisia Europeană, cu investitorii şi cu finanţatorii noştri / Primul pachet de măsuri, discutat în şedinţa ECOFIN din 8 iulie

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a avut vineri, la Palatul Victoria, consultări cu reprezentanţii patronatelor şi sindicatelor, în cadrul Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, asupra măsurilor g

Vremea

București
acum

37°
vin.

19°/37°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

23°/38°
Iasi
acum

34°
vin.

19°/34°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/35°
lun.

19°/39°
Constanta
acum

32°
vin.

18°/33°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

36°
vin.

17°/36°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/33°
lun.

18°/35°
Timisoara
acum

38°
vin.

17°/38°
sâm.

13°/34°
dum.

20°/40°
lun.

20°/36°