Cînd vine vorba despre debut, puține sînt căr­țile care rămîn în memoria criticii, dincolo de topurile anuale. În cazul ultimilor ani, marcați pe de o parte de o acută marketizare a literaturii și de o dispersie editorială fără limite, poezia a părut că rămîne miza exclusivă a micilor întreprinzători sau o anexă simbolică a editurilor de cursă lungă. În fața necesităților pieței și a limitelor editurilor care i-au publicat, debutanții în poezie au suferit poate cea mai mare nedreptate: în timp ce premiile acordate păreau să le crească vizibilitatea volumului, acesta nu exista practic pentru marele public. Pe lista scurtă a celor mai importante debuturi în poezie din acești ani nefaști pentru circuitul cărților, nu multe sînt numele care s-au impus fără jocuri de culise și asistență de brand. Andrei Dósa este unul dintre aceste puține excepții. Un debut în volum la 26 de ani, o vîrstă la care alți poeți au cîte 2-3 volume publicate. Să fie vorba și de faptul că întîi ai terminat Facultatea de Ştiinţe Economice şi abia mai tîrziu un master la Facultatea de Litere a Universităţii Transilvania din Brașov? La început eram cam „nărăvaș“, voiam să debutez prin 2009, dar lumea m-a sfătuit să mai aștept. Dar cum, uite, am strîns peste 100 de poezii, arunc jumătate și gata, restul sînt perfecte. Am descoperit cam tîrziu că vreau să scriu, aveam deja 20 de ani, nu puteam să renunț pur și simplu la facultate, voiam să par om serios. Determinarea mea avea de-a face cu povestirile și romanele lui Salinger. După ce am citit De veghe în lanul de secară, am încercat să scriu un roman autobiografic care să conțină totul, erau acolo prima baie în cădiță, prima țigară, prima fată etc. Boring. După ce am citit Seymour: o prezentare, mi-am dat seama că vreau să fiu ca Seymour, poetul ideal. Dar cred că am inversat ordinea: în loc să învăț mai întîi cum să văd lucrurile, din ce persp