Scandalurile politice, "războiul" dintre premier și președinte și problemele economice din ultima vreme le-au trezit românilor nostalgia după vremurile comuniste, ei considerând că reformele democratice și economice din ultimii 20 de ani au eșuat, titrează publicația Washington Times. Sursa: RĂZVAN VĂLVĂNEANȚU
Potrivit autorilor articolului, peste 53% dintre români au declarat luna trecută pentru Institutul Român de Studii Sociale că ar prefera să trăiască pe vremea lui Nicolae Ceauşescu. Asta în condițiile în care acum doi ani, doar 44% dintre cei intervievați se declarau în favoarea reinstaurării regimului comunist.
În acest sens, publicația Washington Times citează declarațiile unui specialist IT din București, în vârstă de 59 de ani: "Acum, tinerii nu au nicio idee despre ce se va întâmpla cu ei după terminarea şcolii. Noi nu am avut niciodată astfel de probleme. Am avut o perspectivă de viitor. Am ştiut din primul an ce vom face".
Analiştii contactați de publicația americană susţin că în fostul bloc sovietic s-a impus corupţia unei noi ordini. Nu mai este micul schimb de cadouri sau şpăgi pentru a avea acces la bunuri şi servicii care nu erau accesibile la liber în regimul comunist. Noua mită a început cu nou-formatele partide politice care ofereau contracte publice în schimbul fondurilor de campanie.
"Oamenii simt că de creşterea economică şi transformare beneficiază doar câţiva - cei care sunt apropiaţi de cercul celor care iau decizii", consideră Miklos Marschall, director adjunct al Transparency International.
"Elitele - cu câteva excepţii - sunt prea limitate, ocupate cu luptele de putere şi unele reforme cheie nu au fost introduse. Unele privatizări (ale întreprinderilor de stat) au fost efectuate în manieră coruptă şi nu deschis şi pe baza competiţiei. Corupţia a contribuit la o diviziune acută între