Dupa 300 de ani, pasalacul a fost reinventat in Romania. Este cea mai convenabila formula pentru partenerii euro-atlantici care nu au incredere nici in liderii autohtoni, nici in clasa politica de la Bucuresti. Pasalacul reprezinta ocuparea unei tari fara armata. Cu sprijinul nemijlocit al unor agenti interni. Cozi de topor. Tradatori. Oameni aserviti altor interese. Straine. Dar si robii propriei dorinte de a detine demnitati si de a se imbogati prin jaf. Acesti indivizi au imunitate. Le-o garanteaza Inalta Poarta. Care astazi este reprezentata de Washington, de Bruxelles si de cateva capitale ale statelor europene.

Sub aspect geostrategic, Romania ocupa o pozitie importanta, motiv pentru care a fost acceptata atat in NATO, cat si in Uniunea Europeana, fara a fi indeplinit in prealabil toate conditiile sub aspectul democratiei si al economiei concurentiale de piata. Tocmai din acest motiv, neexistand un raport de incredere cu liderii politici locali, a fost creat un alt tip de raport. De complicitate, prin aservirea acestora.

Garantia respectarii intelegerii de catre liderii autohtoni este dubla. Pe de-o parte, preluandu-se modelul otoman si apoi modelul sovietic, cei care au voie sa conduca acest sistem numit pasalac, sub aspectul administratiei centrale ori din perspectiva serviciilor secrete si institutiilor de forta, trebuie, intr-o forma sau alta, sa se afle sub controlul direct al serviciilor secrete euro-atlantice. Vechii agenti ai securitatii au fost preluati, convertiti si asimilati iar acestora li s-au adaugat agenti noi, tineri, scoliti la Washington ori in capitale europene. Si racolati la fata locului. Cel de-al doilea mecanism de creare a starii de subordonare si dependenta este coruptia. Care atrage dupa sine santajul.

Acest aspect al coruptiei este un element cheie al constructiei statale de tip pasalac. In timp ce asupra Romaniei