Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A murit poeta Constanţa Buzea, prima soţie a lui Adrian Păunescu

Publicat in Antena 3, vineri 31 august 2012 ·

Poeta Constanţa Buzea, prima soţie a lui Adrian Păunescu, a încetat din viaţă vineri, anunţă pe Uniunea Scriitorilor din România (USR) şi Asociaţia Scriitorilor Bucureşti (ASB).

"Prin dispariţia Constanţei Buzea literatura română suferă o grea şi dureroasă pierdere. Cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu o pot face în zilele de 1 şi 2 septembrie la sediul Uniunii Scriitorilor", menţionează sursa citată, citată de Agerpres.

Potrivit scriitorului Horia Gârbea, preşedintele ASB, sicriul cu corpul neînsufleţit al poetei va fi depus sâmbătă la sediul USR din Capitală urmând ca duminică sau luni la prânz acesta să fie înmormântată, probabil la Cimitirul Bellu.

Una dintre cele mai cunoscute şi mai apreciate poete ale generaţiei sale, Constanţa Buzea s-a născut la 31 martie 1941 la Bucureşti. Aceasta a absolvit studii de filologie în anul 1970, iar din 1973 a lucrat ca redactor la revista 'Amfiteatru' până în 1989.

Constanţa Buzea a debutat în revista "Tânărul scriitor" în anul 1957. Primul volum i-a apărut în anul 1963.

Constanţa Buzea a fost o prolifică autoare de versuri ("Norii", "Sala nervilor", "Pasteluri", "Limanul orei2, "Ultima Thule", "Pelerinaj", "Roua plural", "Netrăitele2 etc.).

În ultimii ani s-a consacrat poeziei de inspiraţie mistică.

De asemenea a semnat numeroase culegeri de poezie pentru copii ('"Cărticica de doi ani", "Cărticica de patru ani", "Zgomotocicleta").

Jurnalul său din anii 1969-1971 a apărut recent sub titlul "Creştetul Gheţarului".

În calitate de redactor la "Amfiteatru" şi apoi la "România literară" a încurajat numeroşi autori aflaţi la debut, în special poeţi.

I s-au decernat premii literare importante, cum ar fi Premiul Uniunii Scriitorilor, Premiul Academiei Române şi Premiul Naţional Mihai Eminescu (2001). @N_

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 37 minute
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Premierul Ilie Bolojan va fi consiliat în domeniul politicii externe de Dragoș Hotea

Ziua Constanta acum 18 minute
De asemenea, secretarul de stat Dragoș Hotea va continua să coordoneze problematica politicilor memoriei, la nivelul Cancelariei Prim-Ministrului. Cu o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, sec

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Aeroportul din Marsilia a fost închis din cauza unui INCENDIU de vegetație care se extinde rapid

Gandul acum 24 minute
Aeroportul Marsilia Provence a fost închis marți din cauza unui incendiu de vegetație care se extinde rapid în zona de sud a Franței. Incendiul este alimentat de faptul că vântul bate cu până la 70 de kilometri pe oră, iar autoritățile au decis înch

Dragoș Anastasiu: Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noștri a fost fără creșterea de TVA

Mediafax acum 51 minute
„Să știți că toată perioada asta care s-a scurs, de când domnul președinte Dan a intrat în pâine și până ieri, când am asumat asta în Parlament, a fost o luptă întreagă, în interior să găsim cea mai bună soluție, după care am ieșit cu ea la finanțat

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 2 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 3 ore
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

BNR: „Rata anuală a INFLAȚIEI va crește considerabil în următoarele luni”. Banca centrală a decis să mențină dobânda-cheie

Gandul acum 55 minute
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis marți, după ce a analizat cele mai recente evoluții ale indicatorilor macroeconomici, să mențină dobanda – cheie la 6,5% pe an. În ceea ce privește prețurile, conducerea băncii

Dominic Fritz: „Când industria păcănelelor se revoltă, ştii că măsura e corectă. Mai puțini dependenți de pariuri care își ruinează viața”

Adevarul acum o ora
Președintele USR, Dominic Fritz, a precizat marți, 8 iulie, că, acum, industria jocurilor de noroc e „taxată dur", explicând că măsurile luate de guvern în acest domeniu nu doar că aduc 1,6 miliarde de lei în plus la buget, dar ar putea avea ca efec

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 4 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Vremea

București
acum

38°
mar.

21°/38°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/37°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

29°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

35°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

19°
mar.

17°/29°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°