Pe măsură ce trece timpul, dialogul surzilor se întețește. Fiecare o ține pe-a lui, nimeni nu ascultă pînă la capăt argumentația celuilalt, iar dacă o aude totuși, și nu îi convine, o ignoră superb și răspunde alt­ceva. Şi, ce-i mai grav, prea puțini se mai obosesc să argumenteze. Poate nici nu știu cum. Și-uite-așa, scrîșnetul din dinți și gesticulația furioasă țin loc de demonstrație. Uneori sînt bune și volutele stilistice. Cum românul e născut poet, un calambur, o vorbă de duh bine plasate bat de departe rigoarea și logica pe care, oricum, majoritatea nu dă doi bani. Vacarmul acesta, produs de persoane țintuite în propria tăcere, e asurzitor doar pentru ceilalți, pentru cei, foarte puțini, care se mai încăpățînează – ce le-o fi trebuind? – să gîndească. În jurul lor se tot cască un hău deja imposibil de umplut. Un gol isteric se întinde. Oameni care mai an erau oripilați de plagiatul lui Sever Voinescu și de incapacitatea sa de a număra corect niște bile nu sînt deloc deranjați de baletul USL printre legi, nici de plagiatul lui Victor Ponta. Cu o logică șchioapă, unii susțin că întîi trebuie dat jos Băsescu – apoi va veni și timpul curățeniei în USL (e și aceasta o formă de murti-bingism). Estimp, pe Victor Ponta nu-l mai sîcîie oficial nimeni, plagiatul lui, care se vede și de pe lună, cum spunea chiar un liberal marcant, ajunge să fie uitat. Poate că-l va readuce în prim-plan Senatul Universității din București, pe 12 septembrie. La limită, dacă mai îndrăznești să amintești că Victor Ponta a plagiat, ți se răspunde: „Da, dar Kövesi?“. Cazul Kövesi pare rezolvat, explicația „plagiatului“ e limpede: era vorba despre articole publicate cu numele de fată, citate de alți autori și folosite de Kövesi în teză fără să marcheze corect (auto)citarea. E deci o eroare de formă, nu un plagiat. Acest lucru a fost spus și scris deja. Unii se fac că nu l-au auzit, nici