Un an întreg industria şi media de profil au făcut speculaţii cum o să arate noul iPhone. Nici acum nu suntem suficient de convinşi cum va arăta, acum, cu şase zile înainte de lansarea oficială.
Se pare totuşi că angajaţii fabricilor unde Apple a construit iPhone 5 nu sunt foarte discreţi. Astfel s-a ajuns la o situaţie cel puţin ciudată. Mult aşteptatul telefon are deja o clonă. Copia telefonului de la Apple rulează, evident, sistemul de operare Android. Cei familiari cu industria IT din China ştiu că proprietatea intelectuală este un concept greu de înţeles în acea ţară, notează portalul go4it.ro. În condiţiile în care Samsung este taxat cu mai bine de un miliard de dolari în Statele Unite pentru copierea unor facilităţi introduse de iPhone, compania Goophone din China copiază atât aspectul lui iPhone 5, cât şi ecranul principal.
Se presupune că viitorul iPhone 5 va veni cu un ecran de 4", cu o rezoluţie mare. Goophone iphone 5 are mai degrabă dimensiunile unui iPhone 4S, fiind dotat cu un ecran de 3.5". Capacul din spate însă are designul celui de la iPhone 5, mărul fiind înlocuit cu o albinuţă Android. Configuraţia nu este cunoscută şi nici nu cred că va conta.
Un an întreg industria şi media de profil au făcut speculaţii cum o să arate noul iPhone. Nici acum nu suntem suficient de convinşi cum va arăta, acum, cu şase zile înainte de lansarea oficială.
Se pare totuşi că angajaţii fabricilor unde Apple a construit iPhone 5 nu sunt foarte discreţi. Astfel s-a ajuns la o situaţie cel puţin ciudată. Mult aşteptatul telefon are deja o clonă. Copia telefonului de la Apple rulează, evident, sistemul de operare Android. Cei familiari cu industria IT din China ştiu că proprietatea intelectuală este un concept greu de înţeles în acea ţară, notează portalul go4it.ro. În condiţiile în care Samsung este taxat cu mai bine de un miliard de dolari în Sta