★★★★ Oana Orlea, Întâlniri pe muchie de cuţit, Bucureşti, Editura Leda

A trecut aproape neobservată o nouă carte semnată de Oana Orlea, cuprinzând patruzeci şi şapte de povestiri scurte şi emoţionante. Cine este Oana Orlea? Se numeşte de fapt Maria-Ioana Cantacuzino, dar nu-şi semnează cărţile cu acest nume, întrucât nu vrea să se prevaleze în vreun fel de descendenţa sa dintr-o familie ilustră. Este fiica lui Constantin (Bâzu) Cantacuzino şi a Ancăi Cantacuzino (înainte de căsătorie – Diamandi) şi nepoata lui George Enescu şi a Marucăi Cantacuzino.

În 1952, elevă în clasa a a X-a, este arestată şi condamnată, pentru activitate subversivă (constând în distribuirea unor manifeste anticomuniste) la patru ani închisoare administrativă. După o detenţie de doi ani şi unsprezece luni (la Văcăreşti, Jilava, Târgşor, Mislea etc.), este eliberată la intervenţia marelui muzician George Enescu, care, aflat în străinătate, declară că nu se întoarce în ţară atâta timp cât nepoata lui este în închisoare.

În prezent Oana Orlea trăieşte la Paris. Povestirile din volumul recent apărut (despre dragoste, moarte, vis, singurătate etc.) sunt ale unei fiinţe care şi-a păstrat nobleţea, fără să se lase urâţită de suferinţă (de altfel, unii gardieni din închisorile prin care a trecut o urau tocmai din cauza superiorităţii ei morale, spunându-i cu o plăcere a pângăririi, "Cantacuzino, ia-ţi boarfele şi mişcă!").

Istorisirile Oanei Orlea, toate cu o tentă poematică, poartă şi ele, în filigran, înscrisul unei origini aristocratice, dar nu este vorba, nici pe departe, de o solemnitate protocolară, ci de manifestările unei libertăţi interioare reale, imposibil de simulat. Bucuria de a trăi, sensibilitatea educată, generozitatea lipsită de emfază, talentul literar folosit firesc, fără etalarea lui plebeiană, contribuie deopotrivă la crearea unor momente de comunicare deplină