Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Locuri libere la universităţi de stat pentru cei care iau Bac-ul acum

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 31 august 2012 ·

Cei care reuşesc să ia Bac-ul în cea de-a doua sesiune pot prinde chiar un loc la buget, în una din facultăţile de stat. Oferta cea mai slabă este la Medicină.

Rezultatele dezastruoase înregistrate în vară la examenul de Bacalaureat a făcut ca, spre deosebire de anii trecuţi, locurile bugetate de la facultăţi să nu se epuizeze din prima sesiune de admitere.

Spre exemplu, la Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iaşi, din cele 9.300 de locuri, s-au ocupat în prima sesiune de examene doar 3.200. În această toamnă, universităţile fără niciun loc bugetat se pot număra pe degete.

Se află în această categorie Academia de Ştiinţe Economice din Bucureşti, unde sunt disponibile 820 de locuri, însă toate în regim cu taxă. Cele mai multe dintre ele sunt la Management (165) şi la Contabilitate şi informatică de gestiune (140).

Tinerii care vor să înveţe Medicina, dar nu au susţinut examenul în vară, nu sunt foarte norocoşi: vor trebui fie să aştepte până anul viitor, fie să plătească.

UMF Bucureşti nu mai are niciun loc disponibil, nici la buget, nici la taxă, iar UMF Iaşi se află aproape în aceeaşi situaţie. Cele 31 de locuri disponibile la Iaşi, în regim cu taxă, sunt destinate exclusiv celor care încep acum a doua facultate.

Şansa viitorilor medicinişti este UMF Târgu Mureş, care, în acest an, organizează pentru prima dată sesiune de admitere de toamnă. Conform rectorului Leonard Azamfirei, sunt disponibile, în regim cu taxă, următoarele locuri: Farmacie- 20, Asistent de farmacie- 30, Educaţie fizică şi sportivă- 20, Nutriţie- 4.

Azamfirei spune că se aşteaptă la o concurenţă serioasă, cel puţin la Facultatea de Farmacie. "Nu ne interesează neaparat să avem o concurenţă de 2 sau de 7 pe loc, ci ne interesează ca cei care au trecut Bacalaureatul să fie în stare să treacă şi de un examen serios, cum e cel de la Farmacie. Testările de la

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 7 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 5 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 7 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 9 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 4 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 7 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 6 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 8 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 5 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Vremea

București
acum

21°
lun.

21°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

18°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

18°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/38°