Trecerea lui Toma Cantacuzino în tabăra creştină a pricinuit căderea lui Constantin Brâncoveanu, azi canonizat de Biserica Ortodoxă Română.

Odiseea lui Dimitrie Cantemir, principele cărturar al Moldovei şi aliat al ţarului Rusiei, Petru cel Mare, este binecunoscută. Savantul iluminist a lăsat în urma sa o serie de opere, precum „Descrierea Moldovei" ori „Divanul ori gâlceava înţeleptului cu lumea". În toată această odisee, Dimitrie Cantemir a avut un tovarăş, care era, de asemenea, os domnesc şi care a ajuns „slugă la ruşi", la fel ca şi principele Moldovei. Este vorba de prinţul Toma Cantacuzino, nepot al domnitorului Şerban Cantacuzino şi conte al Imperiului Rus. El era, de asemenea, rudă cu principele Dimitrie Cantemir.

Toma Cantacuzino s-a născut la Bucureşti, fiu al marelui agă Matei Cantacuzino. El a fost coleg de generaţie cu Dimitrie Cantemir, care a făcut parte din dinastia ce i-a dat pe Constantin Cantemir şi pe Antioh Cantemir. Rămas orfan de mic, Toma Cantacuzino a fost crescut de unchiul său, Şerban Cantacuzino, care i-a deschis drumul către cele mai importante funcţii din administraţia Valahiei. În anul 1701, el a devenit mare sluger, în anul 1704 a devenit mare postelnic, iar în anul 1706 a devenit mare spătar. În anul 1711, în condiţiile în care în locul unchiului său fusese instalat pe tronul Valahiei Constantin Brâncoveanu, Toma Cantacuzino a fost contactat de emisarii ţarului rus Petru cel Mare.

Acesta l-a înştiinţat despre plănuitul război împotriva Imperiului Otoman şi despre alianţa cu domnitorul Moldovei, Dimitrie Cantemir. Toma Cantacuzino a acceptat să intre în alianţa cu Imperiul Rus, pe care îl agrea deoarece ţarul era de aceeaşi credinţă cu el. Petru cel Mare, aliat cu Dimitrie Cantemir, a început ofensiva împotriva otomanilor. În acelaşi timp, domnitorul Valahiei, Constantin Brâncoveanu, care negociase şi el cu ţaru