In jurul PDL au inceput sa se adune cate unul toti cei de au stat aproape de Traian Basescu in campania pentru referendumul din 29 iulie.
Intoarcerea presedintelui la Cotroceni, in ciuda celor 7,4 milioane de voturi, au tradus-o fara sa stea prea mult pe ganduri drept o victorie cruciala impotriva balaurului USL. Imaginea baiatului cu usturoiul atarnand jumatate in afara pe geamul vilei lui Onaca, proprietarul curtii unde Basescu si-a petrecut doua luni amare, va ramane antologica.
Neamtu, Mihai Razvan Ungureanu, Papahagi si alti cativa credinciosi slujitori ai presedintelui se bucurau in seara zilei de 29 iulie de ca si cum ei ar fi adunat cele peste 7,4 milioane de voturi, nu Basescu le-ar fi primit in cea mai grava forma de sanctionare a unui presedinte al Romaniei din istorie.
Zburdalnicia lor din seara anuntarii rezultatelor referendumului nu trada decat ciudata lor futulitate. Te-ai fi asteptat ca niste fiinte atat de rationale, pe cat se pretinde fiecare dintre ei ca este, sa dea dovada de cava mai multa cumpatare si adecvare la realitate. N-a fost sa fie.
Nu entuziasmul si bucuria sincera sunt suspecte aici, nici macar echilibrul pe care ratiunea unor intelectuali ar trebui sa il furnizeze, ci ipocrizia profunda, capacitatile uriase de a mima victoria, disponibilitatea infinita de a distorsiona realitatea care, totusi, aproape ca le spargea timpanele.
In ciuda presiunii uriase a votului celor 7,4 milioane de romani, care iesisera din case cat se poate de civilizat sa-i spuna celui in spatele caruia ei isi dadeau coate sa prinda poza sa plece acasa, ei gaseau resurse sa se imbete cu o victorie cat un dezastru.
Insa nu intrarea pe usa din dos in noua alianta de dreapta care s-a format in jurul PDL este problema lor cea mai mare, nici refuzul realitatii si imbatarea continua cu iluzii mesian
