În startul etapei a 7-a , în Ardeal s-au duelat codaşele din Liga I, Gloria Bistriţa şi CSMS Iaşi. Gazdele au presat încă din startul partidei, prima ocazie fiind semnată de Tudose (‘15), care a trimis cu capul pe lângă. Irimia a fost mai apoi providenţial pentru ieşeni. În minutul 19 a scos şutul lui Predescu, iar peste un minut cel al lui Markision. Mai apoi, Curtuiuş (‘34) a scăpat singur cu portarul ieşean, dar acesta a deviat şutul în bara dreaptă.
Acelaşi atacant putea să dea lovitura peste numai două minute, dar din şase metri a tras lamentabil. La pauză, Manea a făcut două mutări ofensive, dar “vampirii” au părut că nu mai au putere să atace. Zahiri (‘73) putea să aducă bucuria pentru Bistriţa, dar mingea centrarea sa a lovit transversala. Ardelenii aveau totuşi să câştige. Bratu a marcat cu 8 minute înainte de finalul partidei, dintr-un ofsaid imens. Tuşierul Dorin Mudura merită o primă de la Pădureanu!
CLICK AICI pentru comentariul LIVE TEXT al partidei
Prima partidă a etapei a VII-a se va disputa la Bistriţa, între Gloria şi CSMS Iaşi, de la ora 19:00.
Acesta este un "derby" al echipelor de pe ultimele două locuri din Liga I, niciuna dintre ele nereuşind să câştige o partidă în primele şase etape.
Acest meci reprezintă debutul lui Liviu Ciobotariu pe banca tehnică a moldovenilor, fostul antrenor al lui Dinamo înlocuindu-l în acestă săptămână pe Ionuţ Popa.
Noul antrenor al formaţiei ieşene a precizat că obiectivul echipei este salvarea de la retrogradare şi creşterea jucătorilor tineri.
"Sunt un tip realist şi obiectivul meu este menţinerea echipei în prima ligă şi creşterea jucătorilor tineri. Avem un lot tânăr, valoros, plus câţiva jucători cu experienţă, cu care sunt convins că voi avea rezultate bune. Am venit cu inima deschisă la Iaşi şi sper să facem treabă împreună". @