"Nu poţi avea o taxă pe venit liberală şi un regim al cheltuielilor socialist”.
Subtilul avertisment transmis, la mijlocul lunii august, de noul şef al delegaţiei Fondului Monetar Internaţional (FMI) la Bucureşti, Erik de Vrijer, a fost uşor trecut cu vederea, înghiţit de spumele isterice ale bătăliei pentru demiterea lui Traian Băsescu. Remarca fină a birocratului olandez pune, în fine, într-o perspectivă realistă, o guvernare care, în lunile de când este în funcţie, nu a fost niciodată întrebată în mod serios despre politica sa economică. Preocupat de executarea lui Băsescu şi de număratul morţilor şi plecaţilor din ţară, Guvernul Ponta nu s-a remarcat până acum decât prin promisiuni sau măsuri cu tentă populistă, adresate electoratului dependent de buget, cu scopul clar de a-şi facilita câştigarea alegerilor din iarnă. Unele dintre măsuri sunt legitime: creşterea salariilor bugetarilor a fost evocată şi de către Mihai Răzvan Ungureanu, în scurta sa existenţă de premier şi, probabil, ar fi fost operată, dacă ultimul guvern PDL-UDMR rămânea la Palatul Victoria. Numai că, aşa cum bine remarca şeful delegaţiei FMI, o astfel de măsură, plus altele dintre cele vizate de USL, pe lângă faptul că sunt de tip socialist, cer o politică fiscală la rândul ei socialistă, care se bate cap în cap cu taxa unică de 16%, ultima redută a liberalismului în economia românească.
Vehiculată tot mai des în ultima vreme şi acceptată de FMI ca fiind una dintre opţiunile guvernului, impunerea unui impozit progresiv ar lovi puternic în imaginea unuia dintre partenerii din USL, Partidul Naţional Liberal şi, implicit, în electoratul fidel al acestuia. Aici nu mai e vorba doar despre soarta unei formaţiuni politice care a riscat totul, pentru a-l spulbera pe Băsescu, ci despre chiar destinul Partidului
