Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţiştii vasluieni se vor lansa în urmăriri pe... biciclete. Şeful IPJ Vaslui: „Prea ne-am învăţat cu fundul în maşină“

Publicat in Antena 3, sâmbătă 1 septembrie 2012 ·

Poliţiştii vasluieni vor folosi din nou bicicletele din dotare odată cu reînfiinţarea posturilor comunale de la 1 septembrie, a anunţat, vineri, conducerea Poliţiei Judeţene Vaslui, informează Mediafax. Folosirea bicicletelor de către oamenii legii din Vaslui vine ca urmare a faptului că numărul autospecialelor de intervenţie este prea mic comparativ cu nevoile poliţiştilor.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vaslui, cele 81 de posturi comunale ce vor funcţiona, de sâmbătă, odată cu reorganizarea Poliţiei Rurale, vor trebui să împartă un număr de 55 de autospeciale de intervenţie.

Practic, aşa după cum a anunţat conducerea IPJ Vaslui, vor fi foarte multe situaţii în care va fi repartizată o maşină la două posturi de poliţie. Însă, pentru a trece peste această mare problemă a deplasării agenţilor în satele componente, şefii Poliţiei vasluiene le recomandă acestora să dea jos bicicletele din podul posturilor de poliţie şi apoi să le folosească.

"Odată cu reînfiinţarea posturilor comunale, vor fi predate pe proces-verbal şi acele biciclete care ne-au fost repartizate cu ani în urmă. Noi sperăm să le folosească poliţiştii odată ce le vor prelua. Dar comoditatea este un al factor care ne caracterizează. Prea ne-am învăţat cu fundul în maşină", a declarat, vineri, inspectorul-şef al IPJ Vaslui, Mihai Carp.

Judeţul Vaslui a primit în anul 2005, prin repartiţie de la Inspectoratul General al Poliţiei Române, un număr de 81 biciclete pentru tot atâtea posturi comunale existente la acea vreme.

Poliţiştii vasluieni nu le-au folosit prea mult, motivând că drumurile din mediul rural sunt degradate, ceea ce face aproape imposibilă circulaţia cu bicicletele.

Poliţiştii vasluieni vor folosi din nou bicicletele din dotare odată cu reînfiinţarea posturilor comunale de la 1 septembrie, a

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Filmul românesc în care va apărea Silviu Prigoană după ce a murit. Va avea premiera pe 6 decembrie

Libertatea acum 10 ore
În vârstă de 60 de ani, Silviu Prigoană a murit pe 12 noiembrie 2024, după ce ar fi luat masa într-un restaurant din Bran.

Dezbateri publice - 13 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
ANUNŢ PUBLIC PENTRU DEZBATEREA PUBLICĂ PRIVIND SOLICITAREA DE REVIZUIRE A AUTORIZAŢIEI INTEGRATE DE MEDIU „ROMCIM S.A.”, cu sediul în Bucureşti, sector 1, Str. Emanoil Porumbaru nr. 93-95, etaj 1 şi 5, aduce la cunoştinţa celor interesaţi, organiz

Anchetă la Cluj, după ce o maşină a Poliţiei a fost filmată circulând pe trotuar – VIDEO

HotNews acum 7 ore
Poliţia Cluj a deschis o anchetă după ce imagini cu o autospecială circulând pe trotuar au apărut în mediul online. Două maşini de poliţie par a se deplasa către o intervenţie, întrucât ambele au semnalele acustice şi luminoase pornite, însă una din

Tânăr din București, mort pe loc după ce a intrat cu mașina într-o pasarelă pietonală. Unde a avut loc accidentul

Ziare.com acum 6 ore
Un tânăr de doar 22 de ani și-a pierdut viața marți seară, 12 noiembrie, într-un accident de circulație în București, după ce a intrat cu mașina într-o pasarelă pietonală. ”La data de 12.11.2024, în jurul orei 21.20, Brigada Rutieră a fost sesizată

„Pacea nu mai este o certitudine”

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Situaţia actuală de securitate ne arată că pacea nu mai este o certitudine pe continentul european, a declarat, marţi, şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, în cadrul alocuţiunii ţinute cu ocazia aniversării a 165 de ani de la

Camera Deputaților, undă verde pentru cumpărarea a 32 de avioane de vânătoare F-35

Wall-Street.ro acum 11 ore
Camera Deputaţilor a adoptat, în procedură de urgenţă, proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane F-35. S-au înregistrat 195 voturi ''pentru'', 4 ''contra'' şi o abţinere, conform Agerpres. Proiectul de lege are legătură cu Concepţia de r

Încă o dronă rusească a fost descoperită în Republica Moldova. Este a treia în tot atâtea zile

Ziare.com acum 10 ore
Încă o dronă, a treia în trei zile, a fost găsită marți, 12 noiembrie, în extravilanul localității Coșernița, din raionul Criuleni, din centrul Republicii Moldova, aflată la doar 23 de kilometri depărtare de capitala Chișinău, au anunțat autoritățil

Liderul grupului PPE, după audierea Roxanei Mînzatu: „Există încă întrebări legate de proprietatea ei care necesită clarificare”

HotNews acum 6 ore
Liderul grupului Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European, Manfred Weber, a declarat marţi seară, într-un comunicat, că după audierea comisarului-desemnat român Roxana Mînzatu există încă întrebări legate de proprietatea acesteia d

Nicolae Ciucă, după aprobarea achiziţiei de F35: Este un avion care poate să ducă lupta şi în aer şi la sol, poate să fie un mijloc care achiziţionează informaţii. Este multifuncţional

News.ro acum 8 ore
Preşedintele PNL, generalul Nicolae Ciucă, a apreciat că, prin achiziţionarea avioanelor de generaţia a cincea - F35, România demonstrează că face într-adevăr ceva pentru apărarea spaţiului aerian. Avionul este ”un integrator de capabilităţi”- poate

Marcel Ciolacu: Indiferent cine va fi viitorul preşedinte, eu îmi doresc un preşedinte care să nu mai împartă românii în buni şi răi, de la oraş sau de la sat, din România sau din diaspora, îmi doresc un preşedinte care, în sfârşit, să unească

News.ro acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, marţi, în întâlnirea cu reprezentanţii comunităţii românilor din Marea Britanie, că indiferent cine va fi preşedintele României, el îşi doreşte un preşedinte care să nu mai împartă românii în buni şi răi, de la o

Vremea

București
acum

mie.

3°/6°
joi

5°/10°
vin.

6°/11°
sâm.

4°/9°
Iasi
acum

mie.

1°/10°
joi

1°/8°
vin.

1°/8°
sâm.

1°/9°
Constanta
acum

mie.

4°/11°
joi

7°/11°
vin.

7°/11°
sâm.

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/5°
joi

-1°/5°
vin.

-1°/5°
sâm.

-1°/6°
Timisoara
acum

mie.

3°/8°
joi

1°/7°
vin.

-0°/7°
sâm.

1°/9°