Fenomene aparent fără explicaţie sau întâmplări care îţi fac inima să stea-n loc au ţesut poveşti cu iz de paranormal în jurul unor clădiri importante din Capitală.
Fantomele unor copii orfani, ţinuţi nemâncaţi până la epuizare într-o casă din Centrul Vechi, cărora şi în ziua de azi li se aud strigătele ascuţite după miezul nopţii, sau balta din care nici măcar animalele nu se încumetă să bea apă, sunt poveşti pe care nu mulţi ar avea curaj să le asculte.
Moarte, după trei ore de strigăte disperate
O astfel de legendă macabră înconjoară Hotelul Cişmigiu din Capitală. Istoria arată că, în jrul berăriei Gambrinus (construită de Ion Luca Caragiale) s-a ridicat Hotel Palace, numit mai târziu Hotel Cişmigiu. Anii aceia (1914) reprezentau împlinirea orientărilor occidentale, de aceea acest hotel a reprezentat un mare pas pentru modernismul românesc.
Hotel Cişmigiu
Din pricina localizării centrale, clădirea a fost exploatată la maximum, fără a primi îmbunătăţirile necesare. Astfel, grandiosul Hotel Cişmigiu se închide în 1970. După revoluţie, în 1990, hotelul este dat Academinului de Teatru şi Film, servind drept cămin pentru studenţi.
Legenda spune că, într-un weekend, când studenţii erau plecaţi, hotelul a fost pătat de o energie negativă foarte mare. O studentă din Republica Moldova, din prima sau a doua generaţie de studenţi basarabeni de la actorie, se prăbuşeşte în casa liftului. Ceea ce este foarte trist e că ea nu a murit, ci a supravieţuit, suferind în chinuri groaznice înca trei ore de la nefericitul eveniment, iar apoi a murit. Fata a strigat în acele groaznice trei ore după ajutor, care pentru ea au însemnat o eternitate, însă nimeni nu a auzit-o.
Pasionaţii de paranormal explică cum acel moment a făcut ca fenomene greu de explicat în cuvinte să apară tot mai des în hotel, ia ţipetele care se aud parcă de nicăieri,